Homo in fabula - Mircea Rotaru - Recenzie

Nu știu dacă v-am spus vreodată, dar fratele meu a terminat Facultatea de Teatru și e actor, în Iași. (Uite, Arun Cotic, să mai zici tu că nu te laud :P). Așa că, am mai avut tangențe cu teatrul modern, nu am rămas doar la Caragiale. Însă l-am văzut, nu l-am citit. :P

Când Mircea Rotaru mi-a oferit cartea lui, Homo in fabula, am fost curioasă și am luat-o ca pe o provocare. Și, cum mie îmi plac provocările, am stat ca pe ace până am citit-o.

Ce am descoperit? O carte cu o copertă frumoasă, la prima vedere. Citind-o, am făcut cunoștință cu stilul autorului, Un stil curat, frumos, care atrage. Niște piese aparent simple, care ascund cele mai adânci trăiri și concepții, idei despre viață și moarte, despre dragoste, religie, politică, diferența dintre bărbați și femei. Totul bine mascat cu umor, lejeritate și personaje bine dezvoltate.

Cartea cuprinde 4 piese de teatru: Stâlpul inocenței, Și Dumnezeu greșește, Un pahar de vin, Ultimul mareșal. Dacă ar fi să aleg una care mi-a plăcut mai mult, cred că ar fi Un pahar cu vin, datorită complexității sentimentelor și stărilor prin care au trecut personajele. 

Ce te faci atunci când părerea mamei tale contează așa mult pentru tine, încât te împiedică să îți vezi de viață? Flavius e pe cale să se căsătorească cu Violeta și îi este frică să i-o prezinte mamei sale, mamă care nu l-a susținut niciodată și care a fost veșnic nemulțumită. Totuși, el așteaptă aprobarea ei ca un copil mic, care are nevoie să fie ținut de mână, să treacă strada. Cum va reuși să se împartă, între cele două? Să găsească Violeta înțelepciunea să îl ajute? 

Mi-ar fi plăcut să fie mai multe indicații regizorale, să nu îmi imaginez eu fiecare reacție și gest. Deși, asta pune mintea cititorului la contribuție. :)

Oricum, printre atâtea cărți la fel, autorul îndrăznește să fie diferit și să scrie teatru. Felicitări și mult succes!