Parteneri

joi, 3 august 2017

Anomalii - Sadie Turner, Colette Freedman - Recenzie



Cum ar fi dacă am locui într-o lume în care nu mai există boli, războaie, lipsuri? Într-o lume în care fiecare are un rost al lui și toată lumea este mulțumită?

Într-o astfel de lume trăiește Keeva, o adolescentă de 15 ani. În urma unui război, Sobek a preluat controlul asupra lumii. A creat Guvernarea Globală și, prin intermediul Terțiarului, implantat fiecărui nou născut, a reușit să țină sub control întreaga populație rămasă.

Oamenii au devenit docili, mulțumiți cu ce li se oferă, fericiți că sunt în viață. O viață programată, încă de la 5 ani... Fiecare are un partener desemnat, încă de prima oară când merge în Tabăra Monarch. La 15 ani, toți adolescenții merg a doua oară în tabără, pentru a fi imprimați cu partenerul desemnat, urmând a se căsători la 18 ani.

Keeva așteaptă tabăra cu nerăbdare, împreună cu prietenele ei. Nu știe însă, că viața i se va schimba radical. Împreună, cu alți 6 tineri, Keeva află, cu stupoare, că sunt niște Anomalii. Partenerii desemnați la 5 ani le-au murit, deci ei trebuie să fie reimprimați. În timpul antrenamentelor crunte, Keeva află adevăruri la care nu s-ar fi așteptat vreodată. Află că nu este totul atât de roz pe cât vrea Sobek să pară și vede cu ochii ei cum cei imprimați își pierd orice urmă de umanitate, devenind niște roboți, programați să facă ce dorește conducătorul.

Anomaliile sunt avertizate: se conformează sistemului sau sunt reciclate. Unul dintre protectori le povestește despre o rezistență, făcându-i să vadă că există și o altă cale, că au posibilitatea de a alege.

Keeva se întoarce acasă ca și protector, dar abia atunci începe adevărata aventură. Împreună cu Kai, băiatul arogant ce o enervează, dar care îi este drag prieten, se vor alătura rezistenței, încercând să îl oprească pe Sobek să mai manipuleze oamenii. Află despre Lieni, despre Hibrizi, ființe cu puteri speciale. Dar, va afla cine este ea? Va reuși să se cunoască și să își accepte puterile?

În paralel, avem și povestea lui Calix, fiul conducătorului lumii. Ați zice că ar trebui să fie fericit. Ei, bine, nu! Calix află pe pielea lui ce înseamnă puterea tatălui său. Este obligat să ucidă și să facă lucruri pe care nu și-ar fi imaginat că le va face. Răutatea tatălui său îl face să își promită un singur lucru: să îl ucidă pe acest monstru. Va reuși?

Anomalii este o distopie minunată, scrisă într-un ritm alert, amețitor. Mulțumesc, Editura Herg Bernet

25 de comentarii:

  1. Am citit și eu cartea și, deși nu m-a dat pe spate, mi-a plăcut.
    Ceea ce m-am deranjat oarecum a fost asemănarea cu alte cărți (Divergent, Jocurile Foamei, etc.), dar cartea este destul de ok și zic că merită citită!
    Felicitări pentru recenzie ��

    RăspundețiȘtergere
  2. Suna foarte bine si mi-ar placea sa traiesc intr-o lume in care nu exista boli si razboaie. felicitari pentru recenzie

    RăspundețiȘtergere
  3. E urmatoarea la citit pe lista mea. :) Abia astept. Am auzit doar lucruri bune despre ea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi aminteste de Jocurile Foamei. Pare interesanta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitări pentru recenzie! <3 Mă așteaptă și pe mine în bibliotecă de ceva timp, chiar eram curioasă cum este...

    RăspundețiȘtergere
  6. Intotdeauna cand exista un scenariu utopic a unei lumi perfecte, ceva e prea frumos sa fie adevarat.
    Cartea pare interesanta, multumiri pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumim pentru recenzie, poate am sa-mi fac si eu timp sa mai citesc cate ceva. Astept sa creasca bebe, acum depinde in totalitate de mine. pupici!

    RăspundețiȘtergere
  8. WOW! Am trecut-o si eu pe lista! Abia astept s-o citesc si eu! Merci de recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  9. nu am citit cartea, multumesc de prezentare!

    RăspundețiȘtergere
  10. cat de mult mi-a placut cartea! o recomand si eu cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu stiu cum, dar pe mine pa pasioneaza foarte mult cartile care pe langa firul epic aduc si putina istorie in peisaj. Mi se pare foarte interesanta aceasta carte, chiar e genul meu :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Am mai auzit despre acest scriitor, dar n-amcitit nimic. Ar fi interesant sa citesc si eu anomalii

    RăspundețiȘtergere