Parteneri

vineri, 30 iunie 2017

Interviu diferit cu Marina Neagu


Pentru că Marina Neagu este autorul săptămânii pe grupul Prefață de carte și Porția de citit, m-am gândit să o cunoaștem mai bine pe cea care ne-a fascinat cu poveștile ei.





1. Ştim multe despre tine, din celelalte interviuri, aşa că zi-mi cum crezi tu că te văd alţii. Descrie-te prin ochii prietenilor tăi!

Cei care mă cunosc mă consideră încăpățânată, poate chiar de modă veche, Știu că am principii pe care le respect cu strictețe și, de multe ori, au o plăcere sadică să mă șicaneze.





2. Care e cel mai mare defect al tău?

Așa cum am spus, încăpățânată, dar pot să mai adaug și comoditatea pe listă.




3. De când eşti în atenţia publică, bănuiesc că şi atragi tot felul de ciudăţenii. Care a fost cel mai ciudat mesaj primit?

Mulțumesc lui Dumnezeu, încă nu am primit mesaje ciudate.




4. Îţi laşi timp să scrii sau o faci pe ultima sută de metri?

Încerc să-mi organizez timpul cât mai bine, dar sunt momente - nu puține - în care mă izbește câte o idee taman în timpul serviciului. Atunci să vezi cum încep să răscolesc după telefon, grăbindu-mă să notez tot ce-mi zboară prin minte. Șefa mea încă râde cu lacrimi când mă vede gonind după telefon.



5. La ce vârstă ai scris prima oară? Şi nu vorbim despre Abecedar. :D

Nu știu exact, dar pot să spun că am cochetat cu ideea de a scrie o carte de pe la vârsta de 15- 16 ani. 




6. După părerea ta, există critică constructivă sau doar critică?

Știu că răspunsul poate să pară ciudat, dar cred că există doar critică constructivă. Atâta timp cât ești suficient de atent și poți citi printre rânduri pentru a depista motivele din spatele criticii, reușești să acumulezi informații despre punctele tale slabe, dar poți să depistezi și punctele vulnerabile ale persoanei care te critică. Ceea ce nu strică. 




7. Cum ştii că ţi-ai atins scopul şi cartea ta este ceea ce ai visat mereu?

Este chiar amuzant cum mereu, când am în mâini pentru prima dată propria carte, descopăr scene pe care mi-ar plăcea să le dezvolt sau să le schimb. Mereu am impresia că se putea mai bine, fapt care mă provoacă să-mi dezvolt mai mult stilul, să vin cu imbunătățiri în volumul următor. 




8. La ce lucrezi acum?

Acum lucrez la volumul 3 din seria Urlet în tăcere. Are prioritate, dar asta nu îmi împiedică dorința de a schița o nouă poveste. 




9. Omul din tine este acelaşi cu scriitorul din tine?

Nu prea. Scrierile mele sunt foarte active. Acțiunea este - de cele mai multe ori - plină de energie, scenele sunt încărcate de adrenalină, ceea ce contrazice total firea mea liniștita. Cu toate astea, nu neg că o parte din mine se strecoară în conturarea personajelor. Dar nu prea mult, slavă Domnului. Ar fi chiar înfricoșător, având în vedere ca unele dintre personaje tind să ducă violența până la extrem. 




10. Un mesaj pentru nemurire…pardon, pentru cititori!

Vă mulțumesc că citiți și pentru că vă împărtășiți impresiile. 

Mulțumesc mult, Cătă!


Și eu îți mulțumesc, Marina! Cărțile Marinei le puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Quantum Publishers

Dacă sunteți curioși să citiți recenziile cărților ei, le puteți citi de aici.

6 comentarii: