Parteneri

miercuri, 7 septembrie 2016

Ultima oră de inocență - Cynthia Harrod - Eagles


Cu detectivul Slider am făcut cunoștință în Anotimpul îngerilor. În Ultima oră de inocență, acțiunea se petrece înainte, deci deja știam unele lucruri despre protagoniștii nostri.

Din păcate însă, nici de data asta stilul autoarei nu m-a prins prea tare, tot aveam senzația că mă uit la un film, în care sunt mereu cu un pas înaintea acțiunii. Romanul a înaintat greoi, autoarea a cam bătut piua, cum s-ar spune. Cât despre acțiune și personaje...tipice unui serial polițist. Nici mai mult, nici mai puțin.

Ideea este exact aceeași ca și în Anotimpul îngerilor. Neal, un afemeiat renumit, este găsit mort într-o cameră de motel. Totul duce spre o sinucidere, sau un accident, având în vedere că are loc și un incendiu. Ba chiar, cei de sus, îi indică detectivului Slider să scape ușor de caz, clasificându-l ca și o sinucidere, ca să nu mai cheltuie din buget degeaba.

Însă instinctul îi spune lui Slider că Neal nu s-a omorât, ci a fost omorât. Însă îi va fi greu să demonstreze, având în vedere că nu are nici o dovadă și nici un suspect. Cu cât investighează mai mult, cu atât mai tare se afundă în necunoscut.

Să fie oare soția mereu înșelată sau amanta cu care nu a vrut să se căsătorească? Să fie soția celui mai bun prieten, cu care îl înșeală, sau cealaltă amantă, cu care are un copil, dar care nu îl lasă să ia parte activ din viața acestuia? Să fie Dave, prietenul înșelat, sau prietenul misterios cu care s-a întâlnit înainte de a fi omorât și de care nu știe nimeni? Să fie un accident de beție sau o sinucidere?

Nimeni nu știe, dar Slider va afla.

Mulțumesc, PrintreCarti.ro!


10 comentarii:

  1. Felicitări de recenzie! nu am citit nimic de această autoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu știu nimic nici de celălalta carte, dar cred ca o carte polițistă bune trebuie sa știe sa te poarte în mijlocul acțiunii, fara ca sa știi următorul pas :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa cred și eu, din nefericire pentru autoare, pe care nu o voi mai citi.

      Ștergere
  3. Dar romanele politiste imi plac . multumim pentru recenzie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu nimic despre cele 2 carti despre care ai vorbit la inceputul recenzie, dar cred ca o sa zic pas pentru ca vad ca nici pe tine nu te-au prins foarte rau. Felicitari oricum pentru recenzie si pentru sinceritate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu m-au prins prea tare, datorita stilului prea încet ş faptului că ghiceam cu ușurință ce urmează.

      Ștergere