Parteneri

sâmbătă, 6 august 2016

Înainte să te cunosc - Jojo Moyes


Înainte să te cunosc este o poveste de viață simplă, dar, în același timp complicată. Este o poveste de dragoste atipică, între doi oameni care nu au nimic în comun, dar pe care îi apropie o tragedie. Este o poveste despre schimbare, despre decizii și efectele pe care le au asupra noastră. Până unde avem dreptul de a alege? Care sunt limitele pe care ni le impunem?

Nu, nu am plâns la cartea asta, cum majoritatea au făcut-o. Nu am rămas nici cu o tristețe nemăsurată, pentru că eram sigură de sfârșit, eram pregătită. Am încercat doar să înțeleg, să mă pun în locul personajelor, să văd cum aș reacționa eu. Avem oare dreptul să renunțăm la viața noastră, indiferent cât de mizerabilă ar fi? Tind să cred ca nu, chiar dacă am înțeles perfect motivele din spatele deciziei.



Lou Clark este o tânără banală. Are 26 de ani și trăiește împreună cu părinții, pe care îi și întreține (atât pe ei, cât și pe bunicul, sora și nepotul ei.). Are o relație de 7 ani, care nu îi aduce nici o satisfacție și trăiește în umbra surorii ei mai mici. Totul se schimbă când rămâne șomeră și este nevoită să își găsească un nou loc de muncă.

Ajunge să lucreze la familia Traynor, ca și însoțitoare pentru Will, un tânăr imobilizat în scaunul cu rotile. Ce nu știe ea este că tot ce își dorește Will este să moară, fiind sătul de viața sa mizerabilă, atât de diferită de viața anterioară accidentului.


Will a fost întotdeauna un aventurier. Scufundări, sporturi extreme, motociclete, bani și viață de lux. Accidentul pe care l-a suferit în urmă cu doi ani l-a lăsat imobilizat, fără prieteni, fără iubită și fără nici o dorință de a mai trăi. Este hotărât să își pună capăt zilelor, la clinica Dignitas, din Elveția, unde este legală sinuciderea asistată. Le-a promis încă 6 luni părinților, înainte de a își duce planul la bun sfârșit.

În viața lui apare însă, ca o bombă de culoare, Lou, fata naivă și limitată, care vrea să facă mereu altora pe plac. Fără să știe, își vor schimba viețile. Ea îl va învăța să zâmbească și să se bucure de lucrurile mărunte, pe când el o va învăța să își depășească condiția, să nu se mai mulțumească doar cu puțin de la viață.



Povestea de dragoste care se înfiripă între ei doi este una relativ simplă, dar care schimbă vieți. Să nu vă așteptați la romantism sau la cine știe ce dulcegării, pentru că nu veți găsi. Povestea lor e mai degrabă o dramă, o lecție de viață. Lou află de intențiile lui Will și încearcă din răsputeri să îl facă să se răzgândească, deși, în adâncul sufletului, știe că nu va reuși.

Deși o iubește la rândul lui și este conștient că i-a schimbat viața, pentru Will nu este de ajuns această dragoste și nu vrea să o împovăreze și pe ea cu viața lui groaznică.

Tot ce le rămâne sunt 6 luni....6 luni în care se schimbă vieți, se modelează destine, se descoperă sentimente ascunse, se readuc zâmbete și lacrimi, deopotrivă.


Cartea este prima parte a seriei Înainte să te cunosc și a apărut la Editura Litera.

24 de comentarii:

  1. Ce frumoasă pare! Iar descrierea ta e grozavă! Felicitări ! :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Offf, o vreau si euuuuu . Pana o iau ma delectez cu recenzii :)
    Scurta recenzia ta dar bine punctata.
    Uneori ma intrebam daca este chiar ata de buna pe cat se tot spune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bună, dar n-aș putea spune că mi-a schimbat viața cu ceva, cum am mai auzit. E bine scrisă, are o poveste frumoasă, mi-a făcut plăcere să o citesc.
      Recenziile mele cam toate sunt scurte. Simt că bat câmpii, dacă scriu prea mult. :))

      Ștergere
    2. Pe mine nu ma deranjeaza recenziile scurte atata timp cat transmit ideea cartii. Sa pot sa imi fac o parere.
      Sunt tentata sa vad filmul. Am inteles ca este bine facut si merita :)

      Ștergere
    3. Nici eu nu am văzut filmul, încă.

      Ștergere
  3. Eu am citit cartea si am vazut si filmul. Cu toate ca mi-a placut foarte mult nu pot spune ca m-a impresionat pe termen lung. Când am terminat cartea am fost furioasă pe el, dar după ce am vazut filmul am început să îl înțeleg pe Will.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut și eu aseară filmul, dar nu m-a impresionat. Aveam alte așteptări, după carte.

      Ștergere
  4. Mie mi s-a părut mai drăguț filmul, am râs, dar mi-au dat si lacrimile la final. Cartea mi-a placut, dar cred ca am terminat-o de citit intru-un moment prost (după ce am terminat-o am aflat ca mi-a murit o matusa foarte tânără care îmi era ca o soră ) si de aceea am rămas cu un gust amar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numai pe mine nu m-a impresionat filmul, oare? Îmi pare rău pentru pierderea ta. :(

      Ștergere
    2. Nu stiu, probabil mai sunt si alții, dar nu si-au exprimat părerea. Mie personal mi-a plăcut.

      Ștergere
    3. Nu a fost rău, dar nici extraordinar.

      Ștergere
  5. Intre timp am citit cartea :) . Mi-a placut foarte mult, o poveste trista dar realista ( din pacate, exista astfel de cazuri) . Eu l-am inteles pe Will si nu l-am judecat deloc pentru decizia luata.
    Nu stiu de ce dar pe mine aceasta carte nu m-a marcat atat de mult incat sa imi dea lacrimile. Astept sa vad si filmul (dupa o pauza de la lectura :) ).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu am fost marcată. Da, a fost o carte frumoasă, dar nu m-a făcut să plâng.

      Ștergere
  6. De foarte mult timp imi doresc ambele carti ale lui Jojo Moyes. Sper sa am ocazia sa le citesc! Felicitari pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am citit aceasta carte in engleza pentru ca nu am mai rezistat pana sa apara la noi si mi-a placut tare mult

    RăspundețiȘtergere
  8. Mi-a plăcut extrem de tare acest roman, deși eu am plâns spre final... Mă așteptam, dar tot a fost extrem de trist... Felicitări pentru recenzia minunată! 💙

    RăspundețiȘtergere