Porția de citit: Sunt rebel, îmi place să citesc

Mi se spune Avocatul rebel, dar numele meu este Sebastian. Sebastian Rudd… Sunt un arogant și o știu. În lumea mea, nu e loc de modestie. Îmi folosesc inteligența la maxim, luptând împotriva sistemului. Dacă v-ați întrebat ce fac, eu sunt nebunul care îi apără pe criminali și infractori. Unii sunt vinovați, alții nu. Pentru aceia, lupt până la ultima picătură de sânge și îmi scot toate atuurile din mânecă.

Biroul meu este o camionetă și nu mă despart niciodată de pistol. Prea mulți nebuni îmi vor capul, inclusiv cei ce ar trebui să ne apere. Am un singur prieten, care îmi este și gardă de corp, și un fiu pe care îl văd mult prea rar, pentru care sunt într-un război continuu cu mama lui. Oi fi eu un arogant nesimțit, dar sunt tatăl lui și îmi voi exercita acest drept.

În timpul liber joc golf, particip la lupte ilegale (cum altfel?) și joc biliard, în sufrageria mea. Poza mea apare în toate ziarele și îmi place publicitatea asta.

Ce nu știe lumea și nu va afla niciodată, este că mă simt singur, atât de înconjurat de toată lumea, iubit și urât și, totuși, singur. Știți ce fac eu când sunt singur? Ce ar face orice om normal: citesc.

Citind, toată lumea e a mea. Niciodată personajele vreunei cărți nu au râs de mine, când scăpam vreo lacrimă, pe ascuns. Niciodată nu au zis mai departe, sunt niște prieteni adevărați. Cărțile îmi permit să fiu eu, pot lăsa masca deoparte, să pot să sufăr, să mă bucur, să mă emoționez. Nu e nevoie să fiu înfumuratul de zi cu zi.

Cărțile mă plimbă prin meleaguri prin care nu am ajuns încă și sper (dacă storc destui bani de la cei pe care îi apăr) să le văd și cu ochii mei.

Chiar zilele trecute am terminat de citit Sub luna de șofran. M-a plimbat prin tot Orientul, cu tot ce înseamnă el: tradiții, mâncare, frumusețe. Jur că pot simți mirosul mâncării de pe străzile Indiei și pot vedea femeile misterioase, din Arabia, în veșmintele lor atât de diferite.

Dacă mă va întreba cineva, nu voi recunoaște în veci (Deh, am și eu un renume de păstrat!), dar am învățat de la Maya, personajul principal, să nu renunț la speranță și la dragoste. Cine știe, poate am și eu o șansă cu învățătoarea fiului meu, blonda cu picioare lungi, îndeajuns de nebună să mă lase să mă apropii de ea. Am mai învățat că, oricâte greutăți aș întâmpina, pot trece peste toate, dacă îmi doresc cu adevărat, și să nu îmi pese de părerea lumii (bine, asta deja se întâmplă).

Chiar dacă toată lumea zice că sunt un hain, fără pic de inimă, să știți că nu e chiar așa. Mi-ar plăcea ca lumea să fie un loc mai bun, cu riscul de a nu mai avea ce face. Mă reprofilez, nu-i bai! Mă doare în special când văd copii care, din diverse motive, comit niște fapte care îi vor afecta pe viitor. Și mă gândesc la fiul meu, la ce alegeri va face el.

Vreau să pot face ceva pentru ei, așa că am înființat un club de lectură la centrele de corecție. Știu că, citind, o mare parte din ei își vor schimba perspectivele, vor vedea altfel lumea. Ideea mi-a venit după ce am citit Cină cu Anna Karenina (șșșt, nu spuneți la nimeni!), unde șase tipe aveau un club de lectură. Practic, se întâlneau la fiecare, pe rând, și discutau despre cărțile citite.

Veți spune că e o carte pentru femei, dar eu nu consider așa. Am învățat ce înseamnă prietenia adevărată, am văzut cum lectura le-a transformat pe fiecare, cum viața lor a urmat traiectorii nebănuite. Aceleași traiectorii le urmează și viața mea, după fiecare carte citită. Deci, pe lângă faptul că mi-a dat ideea clubului de lectură, cartea m-a învățat să îmi prețuiesc mai mult prietenii. Practic, prietenul, că îl am doar pe Partner.