Mă
opresc din fugă pentru câteva secunde, disperată după o clipă de răgaz. Trag
aer adânc în piept și îmi continui goana nebună. Simt cum inima mai are puțin
și îmi explodează în piept, de teamă și de oboseală. De data asta, nu îi voi
lăsa să îmi ia urma. Mă împiedic și pic în genunchii deja zdrobiți. Adrenalina
îmi curge prin vene, nu mai simt nicio durere, doar o dorință nebună de
răzbunare.
- Să vă ia naiba,
nenorociților!, strig din toată puterea pe care o am. O să vă distrug, unul câte
unul! Vă promit!
Aveam
6 ani, când am făcut prima oară cunoștință cu ei. Ca orice copil, eram pasionată
de civilizațiile extraterestre. Mi-i imaginam ca pe niște omuleți verzi și
amuzanți. Când m-au luat din patul meu, în toiul nopții, am fost uimită de cât
de asemănători sunt cu noi. Singura diferență era pielea aproape transparentă
și ochii negri, total înspăimântători. În mintea mea de copil speriat, eram fascinată și îngrozită, în același timp. În nava lor, mi-au pus un fel de cască
pe cap și simțeam cum îmi umblă prin gânduri, neinvitați. A doua zi, m-am trezit
în patul meu, speriată. Părinții au încercat să mă convingă că am visat, dar
cele 3 puncte care pulsau pe gâtul meu îi contraziceau.
Au
mai urmat multe sesiuni de distracție. Voiau să învețe cum funcționează
creierul uman, pentru a îl putea clona. De fiecare dată, mă trezeam în patul
meu, cu memoria acelei nopți ștearsă, în teorie. Practic, nu am uitat
niciodată. Am ascultat, am învățat, i-am manipulat, m-am pregătit pentru
momentul în care îi voi distruge.
În
timp ce amintirile curg, una după alta, eu îmi continui goana nebună. Planul
lor e să omoare toată omenirea, acum că știu cum ne pot clona. Vor să pună
stăpânire pe pământul nostru, dar nu îi voi lăsa. Toată viața am așteptat momentul ăsta, momentul în care eu voi râde la urmă.
Când eram mică, bunica
mea mi-a dăruit o cruciuliță din argint. Să mă apere, spunea ea! Bunico, nici
nu știi câtă dreptate ai avut! Când unul din ei s-a dezintegrat, după ce l-am
convins, cu gândurile mele, să o atingă, am știut că asta e soluția.
Am un
rucsac plin cu gloanțe… de argint. Unul din pistoale îl țin în mână, unul în
cizmă. Sunt pregătită!
Dincolo de orizont, se
vede nava lor uriașă, care se apropie. Mă simt ca într-un filmde aventuri,
doar că nu mai am popcornul în mână, ci eu țin pistolul. Habar nu au ce li se
pregătește. Am ajuns la locul de întâlnire, unde cei trei nebuni, îndeajuns de
curajoși să mă asculte și să mă urmeze, mă așteaptă, cu pistoalele în mână.
- Sunteți pregătiți?
- O, da! Abia așteptăm să ne jucăm puțin.
E totul sau nimic, în
momentul ăsta. Familiile noastre depind de noi, întreaga omenire depinde de
noi. Ziua de 3 noiembrie 2017 va rămâne în istorie ca ziua în care omenirea a
fost salvată de marea invazie. Ei habar nu au de ambuscada care li se
pregătește. Vedem nava cum se apropie și cum încep să coboare, total relaxați.
Patru pistoale țintesc
și se pregătesc să tragă.
- Să înceapă distracția!
P. S. 1 Data de 3
noiembrie 2017 este, de asemenea, și data de lansare a filmului Dincolo de
orizont, al cărui trailer îl puteți vedea mai jos.
P. S. 2 O altă soluție ar fi fost să îi las două zile cu ai mei copii. Ar fi plecat singuri, fără luptă. :))
P. S. 3 Acest articol este scris pentru proba 14 a competiției Superblog2017.
