Porția de citit: Ia-ți, mireasă, ziua bună! Cu acneea nu-i de glumă!

Cât de ghinionistă să fiu să apară fix în ziua nunții? Cum naiba mai ies din casă? Oare ce să îmi pun în cap, să ascund monstruozitatea de coş care mi-a apărut peste noapte? Ce farmece să fac? Clar, ziua mea e distrusă.

V-am speriat puțin, nu-i aşa? Din fericire, mireasa nu sunt eu. E sora mea, care are tenul proaspăt ca o lăcrămioară. Sau, să fi fost garofiță?

În fine, să derulam înapoi cu o zi.

Sunt o adolescentă de 15 ani. Sora mea se mărită. Aș vrea să zic că mă bucur că scap de ea, dar va sta tot la mama acasă, deci nu scap. În schimb, mă aleg cu un cumnat. Nu prea îl plac, să fiu sinceră, și el o știe. Dar, nu despre asta vreau să vă povestesc.

Voi fi domnișoară de onoare. Nu știu exact ce trebuie să fac, dar mă bucur oricum, pentru că sună bine. Rochița e pregatită, pantofii cu toc sunt purtați în ritm de dans, pentru a fi obișnuite picioarele a doua zi. În casă e o nebunie continuă. Îmi place starea asta de agitație și abia aștept ziua de mâine, dar, ca o adolescentă care se respectă, îmi dau ochii peste cap și spun că nu imi pasă, pe mine nu mă pasionează nunțile.

Mă uit de 1000 de ori la rochie, îmi analizez fața fără nicio imperfecțiune în oglindă și zâmbesc. Cineva, acolo sus, mă iubeste. Fata mea e perfect curată, cum nu a mai fost de mult timp. Acneea mi-a tot dat bătăi de cap, în ultima perioadă. Urăsc perioada asta a adolescenței. Defapt, sunt la vârsta la care urăsc totul sau iubesc totul. Nu există cale de mijloc. Dar, analizându-mă acum în oglindă, îmi iubesc tenul. Iubesc rochia mea cea nouă, îmi iubesc pantofii. Îmi iubesc până și sora, care este îngrozitor de enervantă, de acolo de pe norișorul ei roz. Acum, să nu vă așteptați să vă spun că îmi iubesc și cumnatul. Să nu exagerăm, totuși!

Îi aud cum șușotesc, ca doi porumbei, în camera alăturată. Cică nu e bine ca mirele să vadă mireasa în noaptea de dinaintea nunții. Oare de ce? Să îi fie dor de ea, ca să aibă pe față zâmbetul ăla tâmp, de om fermecat? Ideea e că ei nu au respectat superstiția. E o adunatură pestriță de oameni, de râsete, de veselie și emoții, la noi acasă. Toanele mele de adolescentă revoltată nu prea sunt azi băgate în seamă, așa că stau cuminte în banca mea. Nu e cazul să mă dau în spectacol. Voi avea mâine timp să strălucesc. Îmi fac un selfie și mă pregătesc de o noapte odihnitoare.

- Bună dimineața, rază de soare!

Aud vocea mamei, ca prin vis și mă întind leneș, cu un zâmbet pe față. Apoi îi observ expresia. Expresia care zice : Oh,nu! Se dezlănțuie iadul!

- Ce s-a întâmplat? Am ceva pe față? Sar repede din pat și fug direct la oglindă.

- Nu se poate așa ceva! Ziua mea e distrusă. Cum mama naibii mi se poate întâmpla așa ceva tocmai mie? Tocmai azi?

- Domnișoară, limbajul!

- Mami, dar nu pot ieși așa din casă. Nu mai merg la nuntă. Nu pot apărea în toate pozele de familie ca un Unicorn. Uită-te și tu ce monstruozitate de coș am în frunte! Zici că e viu. Mai are puțin și mă înghite cu totul.

- Cum să nu mergi la nuntă? Sora ta se căsătorește. Nu există așa ceva!

- Îmi faceți un live pe Facebook.

Mama îmi aruncă una din privirile ei ucigătoare, care îmi dă de înțeles că nu am de ales și discuția e încheiată. Cred că e ziua în care voi muri de rușine. Unde e pielea mea frumoasă? Mă uit pe selfie-ul pe care mi l-am făcut aseară și îmi vine să sparg telefonul. Mama mă mai lasă să fierb câteva minute și apoi îmi zice să mă îmbrac și să merg la cumpărături.

- Poooooftim? Cu asta în frunte? Nu ți-am zis că stau în casă?, încerc eu, inutil, să îi forțez mâna. Apoi, aud ca prin ceață ceva de produse eficiente și o rog să repete.

- Spuneam să mergi la magazinul celor de la Farmec și să îți cumperi un gel spumant purifiant și o cremă ultra-activă din gama Gerovital stop acnee. Fac minuni, crede-mă!

Mi-am pus ochelarii maaari de soare și o șapcă pe cap și am fugit spre magazin. Fac orice, să nu mai fiu un afurisit de unicorn. Chiar și să ies din casă. Îmi cumpăr produsele și fug înapoi, cu capul în jos. Sper să nu mă recunoască nimeni. Când intru în casă, dau de sora mea, emoționată și îmbujorată, cu tenul ei perfect și strălucitor și îmi vine să îi zice vreo două. Apoi, îmi amintesc că e ziua nunții ei și îmi mușc limba. Sper doar să nu comenteze sau să râdă de mine. În schimb, se oferă să mă ajute.

Nu știu ce magie a făcut și cum a fermecat monstrul, dar aproape că nu se mai cunoaște. Mă uit în oglindă și mă abțin să nu zâmbesc. Îi mulțumesc, fără prea mult entuziasm. Aș vrea să îi sar de gât și să mă învârt cu ea prin casă, dar mi-aș strica reputația de morocănoasă. Ajunge un mulțumesc. Ea oricum știe!