"Nopți la Monaco... Un nou început în lumea opulenței și a oamenilor care par mereu fericiți."
Cu stilul Natașei am făcut cunoștință citind Lupii trecutului. Sofia, o carte plină de sensibilitate, cu un final care mi-a rămas și acum în cap. Dacă la acea carte am mai găsit mici chestii care nu prea mi-au plăcut, Nopți la Monaco a avut tot ce îi trebuie să fie o lectură captivantă, care m-a prins în mreje.
M-a plimbat de la Văleni la Monaco, de la sărăcie la opulență, de la naivitate la prefăcătorie, de la timiditate la seducție.
Nicoleta Dragomirescu a avut ghinionul de a se naște la Văleni, într-o familie săracă, care își ducea traiul de la o zi la alta. Câte fete nu sunt în situația ei? Câți copii nu cunosc greutățile vieții de la o vârstă mult prea mică? Câte familii trăiesc încă în astfel de condiții? Însă, Nicoleta are o șansă să schimbe ceva, atunci când tușa Catia o ia să locuiască la Ploiești, cu ea. Intră în universul cărților, citind tot ce îi pică în mâini. Mătușa sa o îndrumă către studiu, o ajută să își depășească condiția, să vrea mai mult de la viață.
Dar, cum ajunge Nicoleta de la fata naivă, care face greșeli, pentru că habar nu are ce înseamnă viața, la Nika, femeia seducătoare care încheie contracte de milioane de dolari în toată lumea și care are bărbații la degetul mic? Cum ajunge Nika de la Văleni la Monaco? Cărui înger păzitor trebuie să îi mulțumească și care este prețul pe care trebuie să îl plătească?
Pentru a fi fericită, trebuie ca mai întâi să își ia doza de nefericire. Pentru a câștiga, trebuie să riște și să facă multe compromisuri. Pentru a lăsa trecutul în urmă, trebuie să renunțe la prezentul incert și să își proiecteze un viitor luminos.
Va învăța din greșeli și va greși din nou, va fi trădată și va suferi, dar va renaște din cenușă, pentru că este o învingătoare. Și învingătorii nu pierd niciodată: ei doar câștigă sau învață din greșeli.
Felicitari Catalina pentru recenzie :)
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
ȘtergereFrumoasa recenzie, multumim :)
RăspundețiȘtergereMulțumesc şi eu!
ȘtergereLa mine încă mai așteaptă sa ii vina rândul la citit...
RăspundețiȘtergereŞi la mine a aşteptat mult, dar a meritat.
ȘtergereAm citit si eu cartea si mi-a placut. Mai mult decat Sofia. Lupii trecutului. E mai atrativa cumva si se citeste mai usor. Mai rapid.
RăspundețiȘtergereDa. E scrisă în alt stil. :)
ȘtergereSi eu am inceput sa citesc aceasta carte si mi se pare foarte captivanta! Sper sa reusesc sa o termin cat de curand
RăspundețiȘtergereSă îmi spui cum ți s-a părut.
ȘtergereO carte interesanta, o recenzie frumoasa! Felicitari.
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
ȘtergereInteresant traseu de la Văleni la Monaco, dar de acolo nici eu nu as mai pleca!
RăspundețiȘtergereMda... e nițel mai atractiv decât la Văleni. :))
ȘtergereO recenzie concisa si convingatoare! Felicitari!
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
ȘtergereMi-a plăcut mult asta „în lumea opulenței și a oamenilor care par mereu fericiți” cu „par”. Aș citi și eu cartea, recenzia ta m-a făcut curioasă.
RăspundețiȘtergereMă bucur că ți-am stârnit curiozitatea.
ȘtergereE tipul de carte care pare ca o sa-mi placa si mie. Am deja o gramada de carti pe lista sper sa ajung sa le citesc pe toate, inclusiv pe aceasta.
RăspundețiȘtergereŞi lista mea e interminabilă.
ȘtergereSuper interesanta pare aceasta carte, sigur vreau s-o citesc.
RăspundețiȘtergereE frumoasă. Merită.
ȘtergereFoarte frumoasa recenzia, felicitari, momentan am multe carti pe care le am inceput dar o pun pe lista.
RăspundețiȘtergereMulțumesc! :)
ȘtergereMinunata carte, mi-a placut enorm, ca si restul cartilor Natasei, de altfel.
RăspundețiȘtergereEu am mai citit doar Lupii trecutului.
ȘtergerePare interesanta cartea. O sa o caut si eu cand voi termina ce mai am de citit
RăspundețiȘtergereSunt curioasă dacă îți va plăcea.
ȘtergereMultumim pentru recenzie, poate o voi lua si eu cat mai curand :)
RăspundețiȘtergereMulțumesc şi eu!
ȘtergereO carte interesanta, care merita citita! O voi cauta si eu prin librarii!
RăspundețiȘtergereChiar merită. :)
ȘtergereO recenzie foarte frumoasa! Cred ca voi citi si eu cartea si voi interactiona cu noua editura propusa
RăspundețiȘtergereSunt curioasă cum ți se va părea.
ȘtergereCred ca m-ai convins sa o iau si eu!
RăspundețiȘtergereMă bucur. :)
Ștergerenu am prea citit autori romani in ultima vreme si nu stiu cum m-as impaca cu aceasta carte...
RăspundețiȘtergereSă ştii că am avut surprize plăcute de la autorii români.
Ștergereceasta si "Marat" raman preferatele mele dintre cartile Natasei.
RăspundețiȘtergereMarat încă nu am citit-o.
Ștergere