O poveste cu lumină în suflet




Un bec vintage luminează timid într-un colț al încăperii. Lumina sa gălbuie, plăpândă aruncă umbre ciudate pe pereții de un alb strălucitor.  Printre ele, umbrele noastre dansează, îmbătate de iubire și vin roșu. Ne ținem de mână și le urmărim fascinați, cum se resping și se atrag și cum devin un întreg. Așa ca noi, iubite.

 A fost o perioadă în care eram eu și erai tu. Acum suntem doar noi. Ne savurăm mâncarea delicioasă și ne sorbim din priviri. Suntem beți înainte să bem și sătui înainte să mâncăm. 

Oare casa noastră iubește și ea? Tot ce știu e că ne reprezintă. E micuță, să nu ne pierdem în ea, să fim mereu aproape unul de celălalt. Pereții sunt albi, să ne urmărim umbrele mai ușor pe ei. Fotoliul din colt e mare, atât de mare încât să încăpem amândoi în el. De asta și avem doar unul.

 Avem măsuțe mici, din lemn, pe care există mereu flori proaspete. Avem biblioteci pline de cărți citite din nou și din nou și corpuri de iluminat vintage, care ne creează atmosfera de poveste. 

Dar, nu poveștile pe care le citim la gura sobei, în serile reci de iarnă, ci poveștile pe care le creăm, iubite! Chiar și acum, facem parte dintr-o poveste. O poveste cu vin și muzică bună, cu lumini difuze și mâncare savuroasă, cu umbre înlănțuite și lumini în suflet. Povestea noastră! 

Nu-i așa că și tu vrei ca povestea noastră să fie cu sfârșit fericit? Să îmbătrânim împreună, ținându-ne de mână? Să nu lăsăm lumina din sufletele noastre să se stingă? 

Atunci când umbrele noastre gârbovite vor dansa pe pereții camerei, gălbui de vreme și cu poveștile lor, să mai aprindem o lumină. Pe cea a becului vintage din colț și pe cea din sufletul nostru. 

Pentru că noi, iubite, avem un singur suflet! 


Articol participant la campania Savelectro, de pe Blogawards.

Etichete: , , , , , ,