Sunt geograf, mereu am chef de mers la munte


- Nu am chef aaaaazi, nu am cheeeef aziii…

- Nici măcar de mers la munte?


15 minute mai târziu

- Sunt gata! Copiii sunt îmbrăcați, bagajele sunt la ușă, hai să mergem!

Soțul meu se uită perplex la mine, din ușă. Nu știe dacă vorbesc serios sau glumesc. Uită un lucru: sunt geograf. Întotdeauna voi avea chef de mers la munte. Amira și Darius țopăie ca niște titirezi, fericiți că mergem în vacanță. Sorin se uită de la unul la altul și ne roagă să așteptăm 5 minute, să se îmbrace și el. Ha! Acum cine e ultimul?

Îl aud cum se îmbracă grăbit și îl întreb prin ușă unde mergem. Știu că nu are habar, nu avea nimic planificat, dar îmi place să îl văd cum se agită.

 Ăăăăă… La Poiana Brașov.

- Bănuiesc că ai făcut și rezervări, iubire, nu?

- Tocmai mă pregăteam să le fac.

Știe că nu îl cred. Eu mă ocup de aspectele astea.

 Hai, lasă! Le fac eu de pe drum. Ții minte că am stat anul trecut la Hotel Royal Poiana Brașov? Sun la ei, să văd dacă au camere libere.

- Ce m-aș face eu fără tine?, mă întreabă ghiduș, cuprins și el de entuziasmul nostru.

 Mai bine să nu aflăm, dragul meu.

Amira zâmbește, Darius o imită. E prea mic să știe de ce se bucură, dar entuziasmul e molipsitor. După ce plecăm, sun la hotel și fac rost de cazare. Avem noroc și găsim liberă o cameră triplă, perfectă pentru familia noastră nebună. Cântăm în mașină, glumim, facem planuri. Vrem să vizităm Castelul Bran, Biserica Neagră, Cetatea Râșnov și Dino Parc. Neapărat, Dino Parc.

Ajungem la hotel după-amiaza târziu, obosiți după drumul lung, dar entuziasmați pentru weekendul minunat care ne așteaptă. Cât Sorin face cazarea, eu îi pierd pe copii prin locul de joacă din curte. Unul fuge pe tobogan, unul sub el. Deh, fiecare după vârstă. Cu greu reușim să îi convingem să urcăm în cameră. Acolo, confortul e maxim, așa cum ne-am obișnuit.  Ne conectăm la wireless și postăm un selfie pe facebook. Sigur ne vor „binecuvânta” prietenii noștri că nu i-am anunțat și pe ei.


Dimineața, după un mic dejun gustos, îmi beau cafeaua în hamac, respirând aerul proaspăt de munte și urmărindu-i pe cei mici cum fug veseli prin curte. Au atâta energie de consumat, încât uneori nu le fac față. Dar azi suntem cu toții relaxați și pregătiți să ne simțim minunat.  Deschid pe furiș cartea pe care o am cu mine în geantă și citesc câteva pagini, pierdută în peisajul minunat.

Azi plecăm să vizităm centrul istoric și Biserica Neagră. Străduțele înguste, centrul plin de restaurante, înghețataaa. Toate îmi aduc aminte de studenție, de practicile în care cutreieram întreaga țară. Întotdeauna, când văd BRAȘOV scris mare, suuuus pe munte, mă apucă nostalgia.

Pentru că ador să fac trasee pe munte, dar suntem cu cei mici, alegem o cale de mijloc. Facem traseul Poiana Brașov-Brașov, pe jos. Are un grad de dificultate foarte ușor, deci e mai mult o plimbare. O plimbare în care suntem totuși în natură, niște mici exploratori. Ne întoarcem seara obosiți, dar bine dispuși și ne lăsăm în voia relaxării. Servim o cină copioasă și rămânem afară până târziu. Râsetele copiilor se aud peste tot. E plin de familii venite să caute o oază de relaxare, un strop de fericire.

Discuții animate se aud peste tot, copiii se joacă, bărbații se joacă și ei… un biliard, un darts. Femeile se relaxează la saună, povestind vrute și nevrute. Eu citesc în hamac. Reușesc uneori să citesc chiar și 5 minute întregi, așa ocupați sunt copiii. :D


Cu greu și părere de rău ne retragem în cameră, dar suntem pregătiți pentru mâine. Mâine e ziua cu dinozauri și cetăți. Ne vom preface că suntem cavaleri și domnițe și vom lupta cu Balaurii. Vom face poze cu Dinozaurii și ne vom bucura de lucruri și locuri noi. E ultima noapte de cazare în Poiana Brașov și nu prea am vrea să treacă timpul.

Știți cum e când abia aștepți să vină ziua de mâine, dar totuși ai mai prelungi ziua de azi? Așa suntem și noi acum. Visăm cu ochii deschiși la ziua de mâine, bucurându-ne încă de ziua de azi.

 Nu-i așa că au fost perfecte zilele astea?, mă întreabă Sorin când ajungem acasă.

- Normal! Doar am ales eu cazarea.


Articol scris pentru proba a 6-a a competiției Superblog2017.

Etichete: , , , , ,