Legendele șefului de gară - Adrian Petru Stepan - Recenzie



"O gară nu poate fi niciodată un sfârșit. E un punct de plecare către întreaga lume, e, prin esență, începutul."

Cu stilul lui Adrian Petru Stepan am făcut cunoștință când am citit Crepuscul, o carte diferită, pe care am citit-o cu plăcere.

Legendele șefului de gară m-au așteptat cuminți, să fiu pregătită să le citesc. Mă așteptam la același stil, dar a fost ca și cum aș fi citit alt scriitor. Total diferită față de prima, această carte m-a acaparat și mai mult. Am citit-o repede, și nu doar datorită numărului mic de pagini, ci poveștii care curge lin.

Se dă o gară medievală, într-un mic orășel, în care nimeni nu mai ajunge. Nu știu cum să vă explic, dar eu am simțit gara asta ca pe un personaj. Însuflețirea cu care autorul ne-a povestit despre ea, descrierile vii, i-au dat un suflu romantic, i-au dat un suflet.

Șeful de gară este un tânăr care iubește trenurile, cărțile, oamenii. Un tânăr care rămâne în acel orășel în care nimeni nu mai ajunge, orășel care îi trezește amintiri. 

De la vânătoarea de comori, împreună cu prietenii săi, la discuțiile lungi cu tatăl său sau la vizitele în librărie cu mama sa, toate amintirile trecutului se aștern pe foaie, amestecându-se cu prezentul relativ simplu. Prezent condimentat doar de relația cu Ella, o femeie misterioasă, căsătorită, singura care oprește, din când în când, în gara micului orășel.

Cu toții avem secrete și șeful nostru de gară va afla în curând ce înseamnă aventura, când secretele Ellei ies la iveală.

Dacă v-am făcut curioși, puteți achiziționa cartea de aici. Mulțumesc autorului pentru carte!



Etichete: , , ,