Eu beau apă de izvor, preferata urșilor

apa de izvor


Urcăm ușor pe munte, acompaniați de susurul pârâului pe lângă care trecem. Frunzele uscate trosnesc sub picioarele noastre și sunetul scos îmi aduce un zâmbet mare pe față. Ador să urc pe munte, unde zgomotele naturii sunt atât de diferite față de nebunia orașului.

Ceahlăul este muntele meu preferat. L-am urcat de multe ori și, de fiecare dată, am descoperit ceva nou, ceva ce nu am văzut data trecută. Sentimentul pe care îl am când ajung în vârf și văd toată panorama aceea superbă, mă face să uit și de oboseală și de orice alt gând neplăcut.

Ronțăi o bucățică de ciocolată, imaginându-mi plăcerea pe care o voi avea mâine dimineață, când îmi voi bea cafeaua în fața cabanei Dochia și norii vor fi mai jos de noi. Divin.

Termin ciocolata și îi spun lui Sorin să ne oprim. Mi-e sete. Mi-am pus în rucsac multe sticle cu apă de izvor La Fântâna, la 0.5 litri. Îmi place apa asta, pentru că are un gust proaspăt și răcoritor. 

Eu sunt una dintre persoanele dependente de apă. Beau multă, foarte multă… în  zilele călduroase, chiar 4-5 litri de apă. Toată lumea care aude lucrul ăsta se sperie și se uită la mine ca la o ciudată. Unii spun că am diabet, alții că mint, alții se întreabă unde reușesc să bag atâta apă. Nu am nimic, doar îmi place apa. Mereu mi-a plăcut, mereu îmi va plăcea.

Știu că am pus o sticlă de apă în buzunarul exterior și încă trei, chiar deasupra hainelor, să le găsesc mai ușor. Pe cea din buzunar am terminat-o, așa că mă așez și deschid rucsacul. Șoc și groază. Unde-i apa? Îl întreb pe Sorin, nu știe nimic.

Încep să arunc cu haine în toate direcțiile, disperată deja. Nimic. Nicio sticlă de apă. Eu știu sigur că le-am pus. Dintre toate lucrurile pe care le-aș fi putut uita, apa nu era o opțiune. Îmi vine să plâng de nervi și de sete.


- Iubita, hai că poate găsim un izvor și bei de acolo.

- Ești nebun? Nu e nici un izvor, până sus și mai avem de urcat vreo 4 ore. Eu nu urc fără apă.

- Păi, mai e puțin. Ce vrei să facem acum?

- Nu știu ce faci tu, dar eu mă întorc. Îmi cumpăr apă și apoi, urc din nou.

Sorin se uită la mine ca și cum vorbesc chineză, dar știe că așa voi face. Îmi iau inima în dinți și fac cale-ntoarsă.

- Hai, te miști și tu o dată? Sau rămâi aici?

Îl bufnește râsul și eu mă enervez și mai tare.

- Păi, bine! Eu mor de sete aici, mă deshidratez… și tu râzi. Lasă, cobor singură! Rămâi aici!

Aud cum deschide rucsacul mare și sunetul pe care îl face dopul unei sticle care se deschide. Mă întorc spre el cu disperarea unuia care nu a mai văzut apă de 3 zile, mă uit cât de urât pot, apoi iau sticla și o beau. Pe toată.

- Am vrut să îți fac o mică farsă. Toată apa e la mine.

- Să vezi tu ce farsă o să îți fac eu, când te-oi lăsa să rătăcești pe aici! Nici ursul nu te mai găseste.

- Măcar imi lasi și mie o sticlă de apă de izvor?

apa de izvor


Articol scris pentru proba 13 a competiției Superblog2017.




Etichete: , , , , ,