Doamna umbrelor - Orașul îngerilor #3 - Mihaela Strenc - Recenzie


Am terminat cartea imediat ce am început-o. Bine, nu chiar imediat, dar în aceeași zi. Însă, am avut niște zile încărcate și nu am apucat să vă povestesc despre ea. Așa că, să revenim la strigoii noștri! 

După cum bine știți, mi-au plăcut primele două volume din Orașul îngerilor (recenziile aici și aici). Mihaela are un stil cursiv, cărțile se citesc ușor și te țin atent acolo, pagină după pagină. Cel puțin, după părerea mea.

Nici Doamna umbrelor nu m-a dezamăgit. Am avut parte de aceeași plăcere a lecturii și din nou m-am întrebat dacă nu cumva autoarea știe mai mult decât noi, pentru că lumea pe care a creat-o mi-a părut tare reală.

La 20 de ani de la evenimentele din volumul 2, totul pare să fie așa cum trebuie în familia Veghetorilor. Iustin a revenit la conducerea clanului și este fericit alături de soția sa, Ana și de fiul lor, Valentin. Valentin este tot ce și-ar fi putut dori de la un copil și tot ceea ce el nu a fost. Însă, doar în ochii lui, orbiți de dragostea de tată. 

De fapt, Valentin îi seamănă prea mult. Este arogant, petrecăreț, iubitor de femei și distracție. Mai presus de toate, îl joacă pe degete pe Iustin, cel de care toată lumea se teme. Instinctul de mamă al Anei observă unele lucruri, însă nu îndeajuns încât să își facă griji prea mari.

Însă, când dragostea îl izbește în mijlocul capului, sub numele de Ema, o fată anostă, total diferită de prototipul lui de femeie, Valentin nu mai vede nimic altceva în jurul lui. Dar, odată cu Ema, în viața lor revine pericolul, care a pândit din umbră în toți acești ani. Diana, strigoiul care i-a băgat în sperieți și care nu renunță niciodată, îi amenință din nou! S-a legat cumva de Ema și Valentin trebuie să o oprească. Dar, va reuși el, având în vedere că puterile lui nici nu s-au activat?

Va lupta pentru dragoste, cu riscul de a își pierde viața sau își va asculta părinții și va sta deoparte? Grea alegere! Vor scăpa ei vreodată cu adevărat de pericol?

Mulțumesc, Quantum Publishers! Dacă sunteți curioși să aflați răspunsul, puteți achiziționa cartea de aici.

Etichete: , , , , ,