marți, 12 septembrie 2017

Cum e să fii fată? - Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Dan, Raluca Feher, Miruna Ioani, Andra Nistor, Melinda de Ross, Dana Săvuică, Victoria Serman



E cu ciocolată și zâmbete, cu zăpăceală și chicoteli, cu lacrimi și fond de ten, să le acoperim. E cu putere și neputință, e cu dorință și încăpățânare, e cu dragoste și ciocolată. Ups, am mai spus o dată de ciocolată. :P

Cei de la Editura Univers mi-au făcut o surpriză și mi-au trimis noua lor cărticică, Cum e să fii fată. M-a intrigat titlul și am fost curioasă să o citesc, așa că am devorat-o instant. Am fost curioasă ce părere au autoarele noastre dragi despre sexul slab (vorba vine). Rezultatul? Am râs, m-am încruntat, am rezonat sau nu am fost de acord cu unele idei, dar mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult.

Adică, stați voi și vă întrebați, cum am făcut-o și eu... Ce naiba, te învață cum e să fii fată? Păi, ce? Eu nu știu? Nu, nu te învață. Doar îți arată perspective diferite asupra feminității, asupra impactului care l-au avut asupra lor faptul că s-au născut fete.

Cure de slăbire, iubiri pierdute sau regăsite, egalitate între sexe, sensibilitate, independență, cochetărie, masochism. Noi, femeile, le vrem pe toate! Și le avem, într-o combinație mortală de tocuri, parfumuri fine, ruj roșu și cioco... Ups, înghețată! :))

Dacă nu mă credeți pe cuvânt că veți râde pe burtă când veți citi cartea asta, vă las mai jos câteva fragmente. Nu multe, că vă învățați. 












Dacă v-ați convins, puteți cumpăra cartea de aici. :) Eu am fost mai norocoasă și am primit-o. Mulțumesc, Editura Univers!

Cei din București se pot convinge la lansarea de joi, 14 septembrie, ora 19, de la Cărturești Verona.

34 de comentarii:

  1. Foarte interesanta. Felicitari pentru recenzie

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie neaparat sa o citesc si eu. Ciocolata am cumparat-o deja. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Facand abstractie de partea amuzanta, cred ca are si un substrat mult mai profund.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Are şi este interesant de văzut/citit păreri diferite despre acelaşi lucru.

      Ștergere
  4. M-ar tenta s-o citesc. Pare amuzanta, din ce ne povestesti tu in recenzie.

    RăspundețiȘtergere
  5. M-ar tenta sa o citesc si eu. chiare greu sa fii fata, zic eu!
    Parca baietii sunt mai norocosi ca noi!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu o am in wishlist de ceva timp si tare as vrea sa am mai mult timp pentru a reusi sa o citesc :(

    RăspundețiȘtergere
  7. Mie imi place sa fiu fata! Sper ca si din carte sa reiasa ca e mai bine sa fii fata!

    RăspundețiȘtergere
  8. Imi plac cartile de genul, mi a placut foarte mult si carticica despre universele paralele in care traiesc femeile si barbatii, cartea se numeste Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut. Sper sa nu stalcesc numele. In orice caz, aceleasi sentimente m a incercat, dar mi a placut mult si a fost o carte pe care am citit o cu sotul meu. :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Cel putin pe mine m-ai convins! Si-am s-o caut mai ales ca sunt si eu ,,foarte fata” :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur. Este perfectă pentru foarte fete. :P

      Ștergere
  10. Daca ai zis de ras, e clar pentru mine, imi plac genul asta, multumim pentru recenzie.

    RăspundețiȘtergere
  11. Suna foarte dragut totul. as fi si eu curioasa sa o citesc. O voi cauta :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu pot sa aflu toate secretele de la sot. Nu mi-a spus cum se simte in postura de tata. Mi-as dori sa cunosc toate aceste detalii si cred ca ar fi interesant sa vad o alta opinie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E despre cum e să fii fată... dar şi asta ar fi interesant de aflat. :P

      Ștergere
  13. Foarte intereseanta abordarea!Mi-am notat-o pe lista!

    RăspundețiȘtergere