Întoarcerea - Titanii #1 - Jennifer L. Armentrout - Recenzie


Vă mai aduceți aminte de Legendele Olimpului? De Zeii atotputernici? De Titani și de puterile lor? Ce ați spune dacă ați afla că ei încă trăiesc printre noi? Că o întreagă lume, necunoscută nouă, se desfășoară în paralel?

Dar, haideți să mergem puțin înapoi în timp. Titanii au fost primii zei apăruți în lume. Au fost urmați de cei 12 zei, care i-au închis și i-au păzit bine, pentru a fi siguri că nu distrug lumea. Purii sunt copii zeilor. Semipurii sunt copiii unui pur cu un muritor. Semizeii sunt copii unui zeu cu un muritor. Apollyon-ul este copil unui pur cu un semipur, relație interzisă timp de mii de ani. Doar unul într-o generație trebuie să existe.

Seth este un Apollyon, însă nu pentru el era acest rol. Nașterea lui neprogramată, necontrolată, a dat peste cap planurile Zeilor. Dacă se nășteau doi Apollyoni, unul putea fi transformat în ucigaș de Zei. Ares a pus întreg planul la cale, pentru a putea elibera Titanii. S-a folosit de Seth, pentru a crea haos și a reușit să îl elibereze pe Hyperion. Însă, în momentul când viața lui Alex (celălalt Apollyon) a fost în pericol, el a renunțat la tot pentru a o salva și și-a vândut sufletul lui Apollo, Zeul Soarelui. Acum, este un ucigaș, o unealtă pentru răzbunare.

Josie este o fată simplă, timidă, cu un trecut dureros. Cu o mamă cu probleme psihice, Josie știe ce înseamnă să nu fii dorită. Noroc de bunicii ei, care i-au arătat ce înseamnă iubirea. Însă, habar nu are ea că mama ei îi spune adevărul. Chiar este fiica unui Zeu, mai precis a lui Apollo. În ea stau puteri de care nu are habar și, împreună cu ceilalți semizei, poate salva lumea de Titani.

Vă veți întreba ce legătură există între cei doi. Ei, bine, Seth primește misiunea de a avea grijă de Josie și de a o duce în siguranță la Academia Legământului, unde se poate ascunde de Titanii și umbrele care o pândesc. 

Când Seth tăbărăște în viața ei liniștită, cu părul lui blond și ochii lui chihlimbarii, Josie este dată complet peste cap. Poveștile pe care el i le spune i se par fantasmagorii, însă se convinge de adevăr mult prea curând, când este urmărită și supusă unor șocuri și chinuri mai mult decât evidente.

Singura soluție este să aibă încredere în Seth și să accepte că nu își va mai recăpăta viața niciodată, pentru că este un afurisit de Semizeu. Unde mai pui că, dintre toți băieții din lumea asta, tocmai el o atrage? El, care este taciturn și morocănos și plin de secrete și diabolic.

Nici el nu scapă din mrejele atracției, deși încearcă din răsputeri să o alunge. Niciodată nu a mai simțit așa ceva și nu își dă voie să fie fericit. Nu după câte a făcut... nu merită.

Atracție cu scântei, umor, sarcasm, autoironie, dragoste și ură, tristețe, acțiune cât cuprinde, mitologie, suspans... Aș putea să continui, pentru că Întoarcerea este mai mult decât atât. Este o carte complexă, dar care se citește lejer, datorită stilului frumos în care este scrisă. Abia aștept să se traducă și următoarele volume ale seriei Titanii.

Mulțumesc, Editura Corint! Cartea o puteți achiziționa de aici.

Etichete: , , , , , , ,