Ephialte - Începutul unui coșmar #1 - Cristinne C. C. - Recenzie


Uneori, atunci când citesc o carte bună, îmi doresc să am mai mult timp. Să nu fiu nevoită să las cartea din mână decât după ce dau și ultima pagină. Alteori, vreau să o citesc încet, să savurez fiecare cuvânt, să prelungesc plăcerea pe care mi-o dă lectura. De cele mai multe ori, e o combinație între cele două stări, cu care nu știu ce să fac.

Nu am realizat când am început și când am și terminat cartea. M-am simțit ca în parcul de distracții: când sus, când jos, când relaxată, când cu inima în gât, când zâmbitoare, când crispată. Culmea e că nu realizezi când treci de la o stare la alta, citind Ephialte - Începutul unui coșmar.

Ne aflăm în lumea nouă. Tot ce știam noi despre umanitate nu mai e valabil. În urma unui eveniment cataclismic, lumea e total transformată. Oamenii trăiesc împreună cu Umbrele și Ephialtele, chinuindu-se să mențină ordinea, cu ajutorul Consiliului. 

O boală devastatoare, căreia nu i se găsește leac, face ravagii printre oameni. Nimeni nu știe de unde a început și cum se va sfârși, dar unii ar face orice să afle...

Dar, să revenim la Ephialte. Ce sunt aceste creaturi? În aparență oameni. Oameni care, la un moment dat, au încetat să se hrănească normal și au simțit nevoia de a consuma energie umană. Energia provenită din urma coșmarurilor și a temerilor oamenilor. Hrănindu-se, Ephialtele le făceau un bine celor deveniți masa lor: le lăsau o stare de fericire, de mulțumire și îi scăpau de temeri, cel puțin pentru moment.

Umbrele, în schimb, sunt cei care le pot distruge pe Ephialte și nu se dau în lături de la nimic. Ochii lor reci și înfiorători îți dau fiori pe șira spinării și îți pătrund în suflet.

Alis este o tânără Ephialt. Cea mai mică dintre cei 4 frați, ea este proaspăt inițiată. Rebelă și impulsivă, pare să atragă problemele oriunde ar merge. Din nefericire, intră în vizorul lui Theon Novac, cel care conduce  companie care caută leac pentru noua boală, în teorie. Acesta îl trimite pe nepotul său, Max, să o răpească,  pentru a face experimente pe ea. 

După ce Umbrele îi extrag și ultima picătură de energie din ea, Alis reușeste totuși să își descopere noi abilități, nebănuite și, ajutată de Andreas, un om, prizonier și el, reușește să evadeze. Înainte de a o face, află, fără să vrea, planurile malefice pe care Theon și Umbrele le pun la cale. Dacă până acum nu era decât un Ephialt, din acest moment a devenit Ephialtul pe care trebuie neapărat să îl elimine, împreună cu toți cei dragi.

Va reuși ea să scape din situația în care a intrat, fără voia ei? Va fi destul de puternică încât să lupte cu o forță imprevizibilă și uriașă? O vor ajuta abilitățile nou descoperite? Slăbiciunea ei pentru Max o va ajuta sau o va trage înapoi? Multe întrebări, mult de rumegat până la următorul volum. :)

Mulțumesc, Quantum Publishers! Cartea o puteți achiziționa de aici.

Etichete: , , , , ,