Cercul de piatră vol. 2 - Outlander #3 - Diana Gabaldon - Recenzie



Cu fiecare carte a Dianei Gabaldon pe care o citesc, mă îndrăgostesc tot mai tare de stilul ei minunat. Vă întrebați cum poate o poveste să fie atââââât de lungă (8-9 volume monștri, de 800-1000 de pagini) și totuși să te țină atent, să nu te plictisească, să aibă ceva nou la fiecare pagină? Recunosc că și eu am fost puțin sceptică, dar mi-a întrecut așteptările cu mult. 

Seria Outlander este excepțională. Cu fiecare pagină pe care o citești te îndrăgostești tot mai mult de personaje, de locuri, de tradiții. Nu am avut nici măcar o clipă în care să mă plictisească, nu a fost nimic care să nu îmi placă la această serie. Abia aștept să se traducă și următoarele volume.

În prima parte din Cercul de piatră (recenzia aici), Claire descoperise, după 20 de ani de suferință. că iubitul ei Jamie trăiește. Deși 200 de ani îi despart, Claire este hotărâtă să se avânte din nou în călătoria în timp, pentru a se întoarce să își regăsească dragostea. Lasă totul în urmă, întreaga sa viața clădită timp de 20 de ani, pentru a se avânta în necunoscut, pentru a îl regăsi.

Dar, cei 20 de ani care s-au așternut peste ei i-a schimbat. Multe secrete sunt de descoperit, multe lucruri vor interveni între ei. Vor reuși să își păstreze dragostea, vor reuși să se regăsească, deși sunt atât de schimbați?

Regăsindu-se, Claire și Jamie descoperă că iubirea lor este la fel de vie ca oricând. Viața de contrabandist a lui Jamie îi pune în pericol, cineva este pe urmele lor, să îl elimine pe tipograful sub acoperire. Atunci când nepotul lui Jamie, Ian, este răpit de pirați, cei doi pornesc în aventura vieții lor, din care nu știu dacă se vor mai întoarce în viață. Pornesc pe mare, în căutarea lui Ian, cu riscul de a nu mai vedea uscatul niciodată.

 Întreaga lor existență este o necunoscută, așa cum a fost mereu. Imprevizibilul este ceva obișnuit, neștiind ce îi așteaptă în față, neștiind dacă mâine vor mai trăi, neștiind nimic altceva decât că împreună vor trece peste orice.

Însă, nu totul ține de ei. Obstacolele apar la tot drumul, primejdiile îi pândesc din umbră, trecutul îi urmărește, viitorul îi sperie... Vor reuși ei să treacă și prin această nebunie?

O carte extraordinară, pentru care mulțumesc Librăriei Donaris! O puteți achiziționa de aici.

Recenziile celorlalte volume din serie le puteți citi aici.

Etichete: , , , , , ,