Atingerea - Fiicele lunii #1 - Bogdan Ispas - Recenzie


Când eram mică. citeam multe povești cu zâne, iele, zmei și ființe supranaturale. Magia mă învăluia și mă lăsam purtată pe tărâmuri necunoscute. Făceam parte din acțiune, eram acolo, cu personajele. Visam castele bântuite, îmi imaginam cum purtam discuții cu acele personaje magice, care  mi-au bucurat copilăria.

Ei, bine, citind Atingerea, primul volum din Fiicele lunii, toate senzațiile astea au năvălit peste mine, din nou. O carte plină de magie, unde umbrele din trecut sunt prezente în viața oamenilor. 

Ana este o tânără cu un talent special. Fiecare atingere a cuiva îi arată tot trecutul acestuia, toate amintirile, toată durerea și suferința. Nimeni nu știe de darul (sau, mai bine spus, blestemul) Anei. O fire retrasă, ea este convinsă că lumea nu o va accepta așa, deci preferă să țină ascuns acest secret care o macină. 

Singurul lucru îndrăzneț pe care îl face este să plece de lângă familia ei, pentru câteva luni, să lucreze într-un alt oraș. Ajunge astfel în Fortuna, locul unde magia este la ea acasă, unde secretele sunt greu de ascuns și unde profețiile sunt pe cale să devină realitate.

Miruna, fetița de 7 ani de care trebuiă să aibă grijă, este un copil minunat, pe care îl îndrăgești fără să vrei. Cât despre Andrei, unchiul Mirunei...ei, bine, el este tot ceea ce Ana a visat vreodată. Dar, știe că ea nu are dreptul la iubire, nu când este o persoană așa ciudată. În plus, Andrei are și el secretele și suferințele lui, care încă îl bântuie.

Conacul la care locuiesc este un loc minunat, dar toată lumea îl ocolește, pe motiv că ar fi bântuit. Și, la câte întâmplări ciudate se tot petrec, Ana tinde să le dea dreptate. Dar, nu e totul așa simplu cum pare.

Umbrele au un scop și țintesc o anumită persoană. Unii o vor moartă, alții se chinuie să o protejeze. Îndeplinirea profeției stă în mâinile ei, doar că nu știe încă...

Ființe normale cu puteri supranaturale, ființe supranaturale cu simțăminte umane, binecunoscuta luptă pentru putere, toate fac din carte una care mie mi-a plăcut.

Mulțumesc, Bogdan Ispas! Abia aștept să citesc continuarea.

Etichete: , , , ,