Parteneri

miercuri, 31 mai 2017

Nou în bibliotecă #16


Bine ne-am regăsit la o nouă ediție Nou în bibliotecă, cea cu numărul 16. În luna aprilie, 18 cărți au poposit pe rafturile noastre neîncăpătoare.



Suflet rebel este o carte cu suflet, din suflet, pentru suflet. Mulțumesc, Librex și Nieves FJoy! Cartea o puteți achiziționa de aici și recenzia mea o găsiți aici!



Cele două cărți le-am primit de la Monica, în urma schimbului de carte organizat de Paște, pe grupul Prefață de carte și Porția de citit.



Crepuscul am primit-o de la autor, pentru recenzie. Va urma, cât de curând.



Despre Vânătorii de fantome v-a povestit Amira aici.

Despre Mondragon vă va povesti zilele următoare. 

Mulțumim, Booklet Fiction!



Soția tăcută a fost considerat thrillerul psihologic al anului. Puteți citi părerea mea aici!

Inocenții își așteaptă rândul la citit.

Mulțumesc, Libris!



Amira a intrat în lumea lui Harry Potter. Puteți vedea cum i s-a părut primul volum, vizionând recenzia ei.

Cercul de piatră, vol 2 își așteaptă cuminte rândul.

Mulțumim, Librăria Donaris!


Fiicele lunii este cartea pe care o citesc chiar acum. Mulțumesc, Bogdan Ispas!



Sanctuarul și cele enciclopedii pentru copii (plus celelalte minuni din poză) le-am primit cadou de la Cătălina Dobre, de pe grupul Prefață de carte și Porția de citit. Mulțumim!



Fără îndurare am primit-o cadou de la prietena mea, Adriana, de la Prefață de carte. Mulțumesc!


New York. Pasiuni ascunse se citește în ritm de muzică și în pași de dans; pasional și cu tot sufletul... Una din cărți a mers la concurs, despre cealaltă v-am povestit aici! Mulțumesc, Rodica!


Învierea lui Tolstoi am câștigat-o la Cartea pe bancă.

Acestea au fost cărțile lunii aprilie. Ce ați citit din lista mea?

marți, 30 mai 2017

Te văd - Urlet în tăcere #2 - Marina Neagu - Recenzie



Te văd cât de curios ești să afli ce s-a întâmplat cu Sara din Urlet în tăcere, după ce autoarea ne-a lăsat în plop. Păi, cum să nu fii curios, când ai citit cartea cu sufletul la gură și aproape că ai murit de nerăbdare până la volumul 2? Nu ai citit încă Urlet în tăcere? Pune mâna și citește! Dar, după ce te uiți pe recenzia mea!

La sfârșitul primului volum, sătulă până peste cap de coșmarurile care o chinuiau pe ea și pe cei dragi ei, Sara hotărăște să se sacrifice. Din dragoste pentru Markus, din dragoste pentru mătușa și verișoara ei, ea decide că e cel mai bine să moară și să scape lumea de groaznicele coșmaruri. Însă, cum planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg, sacrificiul ei o ajută pe Sarula, strămoașa ei, sa revină în timpul prezent, pentru a își recăpăta iubirea. 

După părerea Hypei, zeița îndrăgostită de mii de ani de Markus, zeul morții (nu mai citiți încă o dată, ați citit bine din prima), acesta din urmă doar a folosit-o pe Sara, adevăratul lui suflet pereche fiind Sarula, pe care sacrificiul a adus-o din nou în realitate.

Dragostea Sarei se transformă treptat în ură. Deznădejdea o cuprinde, gustul amar al trădării luând locul tuturor sentimentelor. Coșmarurile ei se intensifică, suferința fizică la fel. Acestea o vor moartă și fac tot posibilul să o chinuie, ducând-o în pragul nebuniei.

Mereu între vis și realitate, între halucinații și realitatea de zi cu zi, între dragoste și ură, între trecut și prezent, Sara va trebui să își urmeze instinctul, pentru a se salva pe ea și pe ceilalți de aceste coșmaruri care îi invadează. Primește informații contradictorii și decizia îi este mult îngreunată.

Va ști ea să aleagă, atunci când va veni timpul sau va fi mult prea slabă și se va lăsa influențată?

O lectură palpitantă, pe care nu îți dai seama când o începi și când o termini. Mulțumesc, Quantum Publishers și felicitări, Marina, pentru așa o imaginație! Cartea o puteți achiziționa de aici.


luni, 29 mai 2017

Soția tăcută - A. S. A. Harrison - recenzie


Soția tăcută a fost considerat thrillerul psihologic al anului. Dacă am avut așteptări mari? O, da! Dacă a fost pe măsura așteptărilor? Nu chiar! De fiecare dată când am așteptări mari de la o carte, risc să ies dezamăgită la final. Nu pentru că nu ar fi o carte bună, ci pentru că eu mi-o imaginam altfel...

Jodi și Todd au o relație de 20 de ani, fără a fi căsătoriți. Ea -psiholog, el - antreprenor în construcții. Ea - tăcută și dornică să îi facă pe plac, el - dornic să profite de toate libertățile pe care i le oferă. Ea - capabilă să treacă peste orice, pentru a păstra rutina familiei lor, el - capabil să facă orice pentru a ieși din rutină. Ea - femeia înșelată, care iartă mereu și se face că nu vede, el - bărbatul care înșeală, dar se întoarce mereu la ea.

I-am antipatizat pe amândoi, în egală măsură. Pe ea, pentru slăbiciunea de care a dat dovadă, pentru tăcerea ei în orice situație, pentru modul de a gestiona situația ca și cum nu ar vedea și nu ar auzi. Pe el, pentru ideea că bărbații nu sunt făcuți să fie monogami, idee de care a profitat din plin și pentru concepția că totul i se cuvine, inclusiv acceptarea și tăcerile ei.

Totul se schimbă când în viața lui apare Natasha, tânăra de 20 de ani care le va da viața tihnită peste cap, atunci când rămâne însărcinată. Împins de la spate, Todd o părăsește pe Jodi și vrea să o lase fără nimic. 

Dar, va accepta ea, având în vedere câte i-a suportat în ultimii 20 de ani? Sau va deveni tăcerea ei o armă, pe care o va folosi împotriva lor?

Subiectul din Soția tăcută mi-a plăcut, însă stilul de scriere mi s-a părut ciudat. A fost scrisă la persoana a 3-a, din două perspective, la timpul prezent. M-a bulversat puțin, poate și pentru că e prima dată când dau peste așa o scriere. Una, peste alta, a fost o carte ok. Vă invit să o citiți și să îmi spuneți părerea voastră!

Mulțumesc, Libris, pentru cartea oferită pentru recenzie! O puteți achiziționa de aici.

duminică, 28 mai 2017

Pisicile războinice #3 - Pădurea secretelor - Erin Hunter - Amira


După ce au pătruns în Inima pădurii și au trecut prin Foc și Gheață, Pisicile războinice își continuă aventura în Pădurea Secretelor.

Amira le-a însoțit într-o călătorie minunată, despre care v-a povestit mai jos.

Mulțumim, Editura All! Cartea o puteți achiziționa de aici.

                         

vineri, 26 mai 2017

Evadare din biblioteca domnului Lemoncello #1 - Chris Grabenstein - Amira


Cum puteți evada dintr-un loc de maximă securitate? Bineînțeles, deslușind ghicitori. :)

Amira vă povestește despre Evadare din biblioteca domnului Lemoncello, primită de la Corint Junior.

Vizionare plăcută!

                         

joi, 25 mai 2017

New York. Pasiuni ascunse #1 - Rodica Mijaiche - Recenzie


În ritm de muzică și în pași de dans; pasional și cu tot sufletul...așa se citește New York. Pasiuni ascunse. Și ce pasiuni, și ce personaje, și ce acțiune... și ce imaginație!

Alyssa Martinez este o fată comună, fără nimic special, din punctul ei de vedere. Cu un trecut plin de secrete, Alyssa este o fire timidă, retrasă, ceea ce îi dă un farmec aparte și o aură de mister. Traumele copilăriei au făcut-o să fie nesigură pe ea și pe frumusețea ei. Însă, atunci când muncește, se dedică trup și suflet.

Ajunge să lucreze pentru Alexander Chase, fondatorul unei publicații de succes, tipul plin de bani și arogant, dur și obișnuit să obțină tot ce își dorește. Toate femeile stau la picioarele lui și nici Alyssa nu face excepție. Ea alege să nu arate asta, mulțumindu-se să îl iubească în tăcere.

Dar, o petrecere a prietenului ei, Carlo, îi aduce unul în brațele celuilalt și pasiunea ținută până atunci în frâu se dezlănțuie, făcându-i pe amândoi să nu mai știe de ei. 

Teoretic, nimic nu ar trebui să le stea în cale. Practic, dorința lui de a domina și dorința ei de libertate se bat cap în cap. Puterea lui o intimidează, inocența ei îl sperie. Secretele lor îi vor îndepărta sau îi vor uni?

Dragoste și ură, putere și slăbiciune, secrete și dezvăluiri, crime și ucigași, dorință de răzbunare, ambiție și, mai presus de toate, pasiune. Asta veți găsi citind New York. Pasiuni ascunse, primul volum al seriei Pasiuni.

Mulțumesc mult, Rodica Mijaiche și Librex! Cartea o puteți achiziționa de aici.

miercuri, 24 mai 2017

Cercul de piatră vol. 1 - Outlander #3 - Diana Gabaldon - Recenzie



Atunci când iubești pe cineva, faci tot posibilul ca acelei persoane să îi fie bine. Chiar dacă tu vei suferi, chiar dacă știi că vei trăi o viață în suferință, te sacrifici și o lași să plece, dacă știi că asta e singura soluție... 

În volumul 2 al seriei Outlander (recenziile primelor 2 volume le găsiți aici și aici), Jamie este nevoit să renunțe la Claire. Știind sigur că va muri în lupta de la Culloden, Jamie o convinge pe Claire să se întoarcă în lumea ei, pentru a îi naște copilul și a îl crește în siguranță. Durerea îi sfâșie pe amândoi, dar nu au de ales.

După 20 de ani, după ce Frank moare, Claire se întoarce cu fiica sa Brianna, în Scoția. Acolo, cu ajutorul lui Roger, află că există posibilitatea ca Jamie să fie în viață. Să îndrăznească să spere, că după 20 de ani, își va regăsi dragostea?

Investigațiile pe care le fac aduc la suprafață viața zbuciumată a lui Jamie, după ce ea a plecat. La un pas de moarte, a reușit totuși să supraviețuiască, deși tot ce își dorea era să moară. Ani de zile a trăit într-o peșteră, ascuns de garda engleză. Însă, pentru a își salva familia de la foamete, s-a predat și a stat în închisoare, asumându-și statutul de trădător.

Pe măsură ce descoperă din ce în ce mai multe lucruri despre Jamie, în inima lui Claire răsare speranța. Speranța că îl poate regăsi, că o poate lua de la capăt. Însă, pentru a se întoarce la el, ar trebui să renunțe la Brianna, fiica ei iubită. Va putea trăi o viață întreagă cu gândul la ce ar putea fi, fără să riște sau se va arunca în trecut, unde va trăi o viață întreagă fără ea? Orice ar alege, va pierde ceva și va câștiga altceva...Va pierde o iubire și va câștiga o alta... Oare care să fie mai importantă?

Îmi era dor de stilul alert al Dianei Gabaldon. La fel ca și în primele 2 volume, nici în Cercul de piatră nu ai timp să te plictisești. Dai paginile una după alta, dorindu-ți să nu se termine povestea, să mai rămâi cu personajele pe care nu ai cum să nu le îndrăgești. Că râd sau plâng, se bucură sau suferă, urăsc sau iubesc, tu ești acolo, lângă ei, în primul rând. Toate trăirile lor ți se transmit și la urmă rămâi cu sentimentul că te desparți de niște prieteni. Asta, până la volumul 2...

Mulțumesc, Librăria Donaris! Puteți achiziționa cartea de aici.

Colaborator nou - Editura Miron




Cu un zâmbet larg pe buze, vreau să vă prezint noul colaborator al blogului: Editura Miron.

Mereu mi-au plăcut cărțile historical-romance, așa că sigur le voi citi cu plăcere.

2 dintre ele vor ajunge la voi, în urma unui concurs. Ghiciți care?

Mulțumesc mult și sper să avem o colaborare cât mai frumoasă.

marți, 23 mai 2017

Interviu cu Tyna - Delicatese Literare


Bun găsit, dragii mei! Azi, o vom cunoaște mai bine pe Tyna, de la Delicatese Literare.






1. Ce consideri că trebuie să știm despre tine? :)

Pun pasiune în tot ceea ce fac, cred cu tărie în valorile familiei și în puterea vindecătoare a dragostei.




2. O calitate şi un defect care te reprezintă!

Sunt ambițioasă, ceea ce mă face de multe ori să-mi forțez limitele, și sunt prea sinceră, ceea ce nu a fost de fiecare dată benefic pentru mine. 




3. De cât timp scrii pe blog și cum te-ai apucat de scris?

Mi-a plăcut de mic copil să citesc, dar pasiunea pentru scris e de dată recentă. La școală, spre deosebire de sora mea Oli, a cărei materie preferată era limba și literatura română, obținând mai multe premii la concursurile de compoziție literară și poezie, eu preferam științele exacte, lucru care s-a reflectat și în alegerea meseriilor mele, terminând mai întâi Facultatea de Automatică, apoi Facultatea de Științe Economice.
Am început să scriu pe blog la îndemnul soțului meu, căruia îi împărtășeam impresiile mele despre o carte imediat ce o terminam de citit, iar el mi-a recomandat să le și notez la cald, pentru a-mi aduce aminte mai ușor ulterior de cărțile mele preferate.
Ideea creării propriului blog a încolțit și, pe la jumătatea lunii decembrie 2015, am decis să o pun în practică, sunând-o pe sora mea Oli și întrebând-o dacă nu vrea să mi se alăture, lucru pe care ea l-a făcut imediat cu mult entuziasm. În următorul sfert de oră am dezbătut numele blogului, fiecare aducând o nouă idee, până când denumirea Delicatese Literare ne-a venit aproape firesc.  Crearea site-ului nu a fost lipsită de peripeții. Dacă numele l-am rezervat foarte ușor, mai greu a fost cu construirea lui, descoperind că nu era așa de ușor să-l facem singure așa cum ni-l doream, așa că am apelat la o firmă specializată, pe care am găsit-o pe internet și care a promis că îl va macheta în trei zile. Impulsivă cum sunt de obicei, n-am stat prea mult pe gânduri și am achitat suma cerută.  Site-ul trebuia să fie gata pe 30 decembrie 2015, dar până pe 31 decembrie 2015 la prânz nu fusese încărcat și nu ne mai răspundea nimeni la telefon sau la mail. Tocmai când credeam că am fost păcălite în stil mare, am avut plăcuta surpriză să descoperim pe 1 ianuarie 2016 dimineața că site-ul fusese încărcat în seara de dinainte. Cu mult entuziasm, în aceeași zi am postat primele noastre articole: Listă cărți apărute în colecția Iubiri de poveste, ordonate după autor și serii (eu) și  Triplu H de Corina Cîndea - recenzie (Oli), articole care și acum sunt dintre cele mai populare pe site.





4. Cât timp dedici activității tale pe blog?

Mai mult decât mi-aș putea permite.




5. În restul timpului liber, ce pasiuni mai ai?

Îmi place să călătoresc atât în destinații noi, cât și în locurile unde am mai fost și de care mă leagă amintiri plăcute, senzația fiind una cu totul deosebită, de parcă m-aș întoarce cumva în timp...




6. Care consideri că e cel mai mare câștig avut în urma activității tale pe blog?

Fac ceea ce îmi place, lucru care îmi alimentează optimismul pe care am încercat să mi-l întrețin întreaga viață, reușind să depășesc momente mai dificile cu care mi-a fost dat să mă confrunt.




7. Care e "dezavantajul" faptului că ești Blogger?

Un dezavantaj evident este faptul că petrec destul de mult timp pe site, în detrimentul altor activități. De asemenea, anumite răutăți și polemici din mediul virtual m-au afectat, chiar fără să vreau.




8. Ce părere au cei din jur de pasiunea ta? Ai avut susținere de la inceput sau te-ai luptat cu morile de vânt?

După cum am mai precizat, soțul meu mi-a încurajat această pasiune. Copiilor mei le place site-ul și îmi citesc din când în când articolele, dar ei au alte preocupări.




9. Cum îți alegi recenziile? Citești doar cărți care te atrag, sau citești ceea ce caută cititorii?

În general, fac recenzii la cărțile care m-au impresionat mult, încercând să punctez ceea ce m-a atras pe mine, întărind ideea cu citate din carte. După un timp, când îmi recitesc recenziile, resimt senzațiile de bucurie și de plăcere pe care le-am avut când am citit prima dată cartea. Mi-ar părea bine dacă aș reuși să transmit și altora starea de bine pe care ți-o dă cititul unei cărți bune.
De asemenea, îmi place să fac diverse top-uri cu cărțile preferate, organizate după diverse criterii.




10. Consideri că oricine poate să devină Blogger?

Da, dacă o face din plăcere.




11. Un sfat pentru cei la început de drum!

Să pună pasiune în ceea ce fac. Loc este pentru toată lumea!




12. Un gând pentru cei ce te citesc. :)

M-aș bucura dacă ați citit, în urma recomandării mele, o carte care v-a plăcut și înseninat ziua.


Mulțumesc, Tyna! Mult succes în continuare!


duminică, 21 mai 2017

Vânătorii de fantome - Cornelia Funke - Amira


Cei de la Booklet Fiction i-au trimis Amirei Vânătorii de fantome, o carte care i-a plăcut foarte mult.

Dacă sunteți curioși, vă urez vizionare plăcută!

Cartea o puteți achiziționa de aici, de pe noul site al celor de la Booklet Fiction!

                       

marți, 16 mai 2017

Dă mai departe - Catherine Ryan Hyde - Recenzie


Vă rugam zilele trecute să vă gândiți la o idee care ar putea schimba lumea. Răspunsurile au fost variate: unii ar începe schimbarea de la ei, alții ar schimba sistemul de învățământ; unii ar dărui, alții dimpotrivă...

Dar, ce răspunsuri ar da niște copii de 12 ani?


Reuben, noul profesor de științe a lui Trevor, vine cu o idee de temă ciudată, pentru niște puști. Puși în fața ideii de a schimba lumea, cei mai mulți sunt reticenți sau, pur și simplu, amuzați. Trevor știe că va face tot posibilul să găsească o idee bună, care să funcționeze. Nu neapărat pentru nota în plus, cât și pentru că își dorește să schimbe ceva.

Trevor locuiește doar cu mama lui, Arlene, după ce tatăl a dispărut, pur și simplu, fără a spun vreun cuvânt. El este un puști aparent simplu, dar cu o inteligență sclipitoare. Pus față în față cu așa o provocare, el se gândește la un sistem care ar putea funcționa: cum ar fi dacă fiecare dintre noi am ajuta 3 oameni, iar acei oameni ar da ajutorul mai departe altor 3 persoane, în loc să ne răsplătească? În scurt timp, lumea ar fi mult mai bună, pentru că vei ajuta și vei fi ajutat, la rândul tău.

În teorie, pare simplu, în practică, nu este chiar atât de ușor să îi convingi pe alții să dea mai departe un ajutor. Știe că va trebui să muncească mult și să găsească persoanele potrivite pentru acest proiect.

Între timp, încearcă să îi facă pe mama sa și pe profesorul său să se apropie unul de altul, și ei făcând parte din marele său plan.

Dar, la un moment dat, Trevor se împotmolește, fiindu-i greu atât să mai continuie, cât și să mai vadă rezultatele muncii lui. Deznădejdea îl cuprinde, convins că a dat greș. Așa să fie oare?

Dă mai departe a fost o lectură pe cât de ușoară pe atât de pătrunzătoare. O lectură care te face să te oprești și să încerci să faci ceva. Dacă un puști de 12 ani poate, tu de ce nu ai putea? O lectură pe care ar trebui să o citim cu toții, pentru a învăța să dăm mai departe.

Mulțumesc, PandoraM! Cartea o puteți achiziționa de aici!


luni, 15 mai 2017

Naşterea regatului - Jan Guillou - Recenzie


De câtă iubire să fie nevoie ca să aștepți pe cineva 20 de ani, să te gândești zi de zi la acea persoană și să îl ai în rugăciunile tale seară de seară? De câtă putere, tărie și încredere ai nevoie să fii sigur că și celălalt te așteaptă la fel de nerăbdător? Câte cupluri ar putea trece testul acesta?

Arn și Cecilia și-au ispășit cei 20 de ani de penitență şi abia aşteaptă să se reîntâlnească. Dar, mai sunt ei aceeași ca acum 20 de ani? Când s-au despărțit, erau niște copii. Acum, timpul a trecut nemilos peste ei. Durerile, suferința, războiului, umilințele, dorul i-au transformat.  Se vor mai recunoaște ei? O vor putea lua de la capăt? 

Ca să vă dați seama despre ce povestesc aici, ar fi bine să citiți recenziile primelor 2 volume ale seriei: Drumul spre Ierusalim şi Cavalerul templier.

Deşi total schimbați, atât Arn cât şi Cecilia au sentimentele neschimbate, aceeași dragoste ținându-le speranța vie. Chiar dacă luptele pentru putere şi dorințele clanurilor din care fac parte nu sunt de acord ca ei să se căsătorească, dorința lor şi promisiunea pe care şi-au făcut-o acum 20 de ani este mai mare. 

O nouă viață îi așteaptă. O viață în care trebuie să învețe să se reintegreze în societate, să conviețuiască unul cu celălalt şi împreună cu cei din jur.

O viață de pace, în care se pregătesc din nou pentru război? Arn vrea să facă schimbări care să îi ajute să facă față oricărui război ar izbucni. Însă, metodele învățate de el în Țara Sfântă nu sunt aceleași cu cele folosite de nordicii tradiționalişti. Va reuși el să îi convingă că dreptatea e de partea lui?

Vor reuși Arn şi Cecilia să reaprindă flacăra iubirii ce i-a ținut departe unul de altul timp de 20 de ani? 

În Nașterea regatului, avem parte de o reîntoarcere la origini, la fel de mult cum găsim lupte pentru putere, dragoste, prietenie, strategii de război, dar şi de pace. Pe scurt, o carte completă şi complexă. 

Mulțumesc, Editura Univers! Cartea este ultima din Seria Trilogia Cruciadelor şi o puteți achiziționa de aici.

sâmbătă, 13 mai 2017

Harry Potter şi Piatra Filosofală #1 - J.K. Rowling - Amira


Mai e cineva care nu a citit Harry Potter? Sau măcar să nu fi văzut filmul?

A  venit şi rândul Amirei să intre în universul magiei, alături de Harry.

Mulțumim, Librăria Donaris!






vineri, 12 mai 2017

Interviu cu Oliviana Georgescu - Delicatese Literare


Azi, vom afla secretele Olivianei Georgescu, de la Delicatese Literare. Să o cunoaștem împreună!



1. Ce consideri că trebuie să știm despre tine? 

Sunt o visătoare și romantică incurabilă, ador cărțile romantice si finalurile fericite si sunt îndrăgostită de călătorii, de "frumos", de orice îmi da o stare de bine. Am de unde alege, având în vedere că în general am tendința de a vedea jumătatea plină a paharului. 




2. O calitate şi un defect care te reprezintă! 

Sunt sociabilă și prietenoasă, dar am o prea mare încredere în oameni, fapt care s-a întors de multe ori împotriva mea... 




3. De cât timp scrii pe blog și cum te-ai apucat de scris? 

De scris, scriu de când eram elevă și publicam articole și poezii în revista școlii. Blogul îl avem (eu și sora mea Tyna) din ianuarie 2016. 




4. Cât timp dedici activității tale pe blog? 

Foarte mult, prea mult, mult mai mult decât îmi "permit". Și asta se simte în alte aspecte ale vieții mele, îmi rămân alte treburi nefăcute sau neterminate... Încerc să mențin un echilibru, dar nu prea reușesc. .. 




5. În restul timpului liber, ce pasiuni mai ai? 

Care timp liber?!!! 




6. Care consideri că e cel mai mare câștig avut în urma activității tale pe blog? 

Cel mai mare câștig, în afară de cel evident că fac ceva ce-mi place și în care pun suflet, este interacțiunea cu mulți oameni minunați, pe care am bucuria de a-i cunoaste datorită acestei pasiuni comune. 




7. Care e "dezavantajul" faptului că ești Blogger? 

Răspunsul la întrebarea 4 cred că spune tot... 




8. Ce părere au cei din jur de pasiunea ta? Ai avut susținere de la inceput sau te-ai luptat cu morile de vânt? 

Și, și. .. depinde la cine fac referire... Uneori cred și acum că mă lupt cu morile de vânt, și mai cred că orice blogger are uneori senzația asta... 




9. Cum îți alegi recenziile? Citești doar cărți care te atrag, sau citești ceea ce caută cititorii? 

Mmm, o întrebare sensibilă. .. În proporție de 90 % citesc cărți care îmi plac, dar uneori am de citit, grație colaborărilor avute, unele cărți care nu sunt chiar genul meu preferat. Citesc orice fel de cărți, desi preferatele sunt, dupa cum am mai spus, cele romantice si fantasy, si apreciez oricând o carte bună, dar nu rezonez chiar cu toate, ceea ce mi se pare perfect normal. Nu se poate să ne placă tuturor toate cărțile. 




10. Consideri că oricine poate să devină Blogger? 

Da, atâta timp cât simte că își împlinește o pasiune și pune suflet în ceea ce face, și dacă la școală a fost bun la "limba și literatura română. " E ușor să-ti faci blog. Să scrii corect și coerent poate fi mai greu. .. 




11. Un sfat pentru cei la început de drum! 

Dăruire, timp și multă muncă, și încercați să fiți perfecționiști și originali! Și foarte important: fiți permisivi, evitați generalizările și pusul etichetelor. 




12. Un gând pentru cei ce te citesc. 

Vă mulțumesc, mă bucură și mă onorează aprecierea voastră!



Oliviana, îți mulțumesc și îți urez succes!