Îngeri - L. A. Weatherly


Îngeri - acele ființe diafane care ne păzesc la fiecare pas, au grijă de noi și ne îndrumă în tăcere... Acele ființe de o frumusețe pură, care nu știu ce este răutatea, emanând bucurie și iubire prin toți porii... Nimic mai greșit!!!

Ce ați spune dacă ați trăi într-o lume în care îngerii sunt ființe malefice, pentru care supraviețuirea primează și care se hrănesc cu oameni? Ce ați spune dacă frumusețea lor v-ar face să lăsați totul, pentru a îi sluji, fără să vă dați seama că vă distrug, puțin câte puțin, până își vor găsi pe cineva mai proaspăt, cu mai multă energie?

Willow s-a născut cu un dar special. Este un fel de medium, poate vedea trecutul, viitorul și visele oamenilor. O adolescentă ciudată, evitată, Willow habar nu are cât de specială este, de fapt. O "citire" pe care i-o face lui Beth, o colegă de școală, o aruncă într-o lume necunoscută. Ea vede aievea îngerul care se hrănește cu energia lui Beth și o avertizează pe aceasta că viața ei se stinge, încetul cu încetul. Beth, încrezătoare în îngerul ei și în Biserica Îngerilor, nu o crede pe Willow, ba chiar îi povestește îngerului ei despre citirea și neîncrederea fetei.

Când îngerul, în forma sa umană, o contactează pe Willow, vede în ea un pericol pentru ei, îngerii care se hrănesc cu energia oamenilor. Trebuie să facă tot posibilul să scape de pacostea care îi poate distruge.

Aici intervine Alex, ucigașul de îngeri. Alex i-a perdut pe toți cei dragi din cauza invaziei îngerilor, așa că își petrece viața vânându-i și omorându-i. Când primește adresa lui Willow, împreună cu misiunea de a o ucide, el știe ce are de făcut. Ajuns față în față cu Willow, realizează că fata e doar pe jumătate înger, cealaltă jumătate fiind umană.

În teorie, așa ceva nu este posibil. În practică, Willow există! El ia decizia de a nu o ucide, mai ales când începe să bănuiască cine o vrea moartă. Însă, decizia lui îi va pune pe amândoi pe fugă, cu o armată de îngeri după ei și încă una de fanatici religioși.

Hăituiți, la un pas de a fi uciși, cei doi tineri pornesc spre Necunoscut. Fiecare cu temerile și monștrii care îi pândesc din trecut, amândoi cu monștrii care îi caută acum...

Ce vor face când își vor da seama că s-au îndrăgostit? Ce viitor au ei, când nu știu nici dacă vor mai apuca ziua de mâine? Cum poate Willow să îi distrugă pe îngeri, dacă este la fel ca ei?

Mulțumesc, Librăria Donaris! Puteți achiziționa cartea de aici.

Etichete: , , , , ,