Zulu - Caryl Ferey


Ali Neuman, Brian Epkeen şi Dan Fletcher sunt cei care luptă zi de zi cu infracţionalităţile din ce în ce mai dese din Cape Town, locul în care sunt adunaţi imigranţi din toate părţile, în care cei din triburi se amestecă, în care copiii străzii îi depăşesc numeric pe cei care au un adăpost.

La colţul fiecărei străzi, indiferent de oră, cineva este tâlhărit, bătut, violat, omorât. Cei din poliţie sunt depăşiţi, nu mai pot face faţă drogurilor, violenţei, omorurilor cu sânge rece. Cu fiecare infractor pe care îl culeg de pe străzi, mulţi alţii îi iau locul.

Neuman face parte din tribul Zulus. Copil fiind, a văzut cum tatăl şi fratele îi sunt ucişi în faţa lui, cu sânge rece. Trauma prin care a trecut l-a făcut să devină poliţist, pentru a putea să apere lumea de asemenea bestii. Neîncrederea în el îl face să nu se poată implica într-o relaţie, tot ce are mai scump fiind mama sa, bătrână şi oarbă.

Brian Epkeen duce o viaţă de desfrâu. Divorţat şi cu un copil care îl tratează ca pe un gunoi, el îşi petrece viaţa mereu cu altă femeie în pat şi cu alt pahar de băutură în mână.

Dan Fletcher este un familist convins, îndrăgostit până peste cap de soţia lui, soţie care are cancer şi care va muri în curând. Tot ce îi va rămâne sunt copiii, comoara lui de preţ.

Deşi atât de diferiţi, cei trei sunt buni prieteni şi împreună, sunt capabili să rezolve orice. Însă, când fiica unui faimos rugbist este găsită moartă, frâiele se vor încurca atât de mult, încât îi va pune în mare dificultate. Vor da de secrete bine ascunse, vor descoperi ritualuri tribale, precum şi noi droguri, care fac ravagii printre tineri. Presiunea de pe umerii lor este uriaşă. Vor reuşi ei să afle criminalul sau se vor afunda în indicii false şi în presupuşi suspecţi?


Este prima carte scrisă de Caryl Ferey pe care o citesc. Am descoperit un thriller bun, plin de acţiune, însă greoi de citit, din punctul meu de vedere. Deşi subiectul este unul foarte bun şi personajele foarte bine conturate, începutul mi s-a părut greu, datorită numărului mare de personaje şi a descrierilor destul de lungi. 

Mulţumesc Editurii All pentru carte, pe care o puteţi achiziţiona de aici!

Etichete: , , , , ,