luni, 16 ianuarie 2017

Fata cu cercel de perlă - Tracy Chevalier


Celebrul pictor olandez Johannes Vermeer este unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai stilului baroc, un geniu al secolului 17. Întreaga sa operă conţine doar 37 de tablouri, pictorul realizând doar 1-2 tablouri pe an. Cea mai cunoscută pictură a sa este Fata cu cercel pe perlă, realizată în 1665.


Pornind de la misteriosul tablou, al cărui model nu a fost dezvăluit, Tracy Chevalier a creat o poveste frumoasă, povestea lui Griet, fata cu cercel de perlă, una din servitoarele pictorului.


Griet are doar 16 ani când începe să lucreze ca slujnică la familia Vermeer. Tatăl său a fost un renumit sculptor în faianţă, dar un accident l-a lăsat fără vedere. Nemaiputându-şi întreţine familia, este nevoit să o trimită pe Griet să muncească, fiind cea mai mare dintre cei trei copii.

Lucrând pentru o familie mare, Griet află ce înseamnă greul, mai ales că nu este acceptată prea bine de soţia pictorului, Catharina. Mereu însărcinată (la început aveau 5 copii, până la sfârşitul cărţii numărul a crescut la 11) şi într-o dispoziţie proastă, Catharina are grijă ca Griet să facă cele mai grele treburi, fiind invidioasă pe faptul că ea. o simplă servitoare, poate intra şi ieşi din atelierul lui de pictură, lucru care ei îi era interzis.

Fiind învăţată să aprecieze arta, Griet face o pasiune pentru tablourile stăpânului ei, precum şi pentru el. În fiecare duminică îi povesteşte tatălui ei despre tablouri, aşa încât acesta aproape că le poate vedea. Detaliile date de ea arată din plin entuziasmul, pasiunea şi talentul pictorului, care creează opere de artă, folosindu-se de lumină, în primul rând.

Cu timpul, el capătă încredere în Griet şi o pune să îl ajute la diverse lucruri, pe ascuns. Ea ar fi făcut orice i-ar fi cerut stăpânul ei, indiferentă la oboseală, la faptul că era folosită, la faptul că se schimbase, că o schimbase. De la a îi pregăti culorile până la a îi folosi drept model fu doar un pas.

Momentele în care erau doar ei doi în atelier erau pentru ea hrană pentru suflet. Nu conta că stătea cu orele în aceeaşi poziţie, fără măcar să clipească, pentru a nu îl supăra pe el. Nu conta că se îndepărtase de părinţi, care ghiciseră ce face şi nu erau de acord. Nu conta că îşi putea pierde locul de muncă, dacă afla Catharina. Nu conta că viitorul ei logodnic era gelos şi ar fi preferat ca ea să nu mai stea în acea casă. Nu mai conta nimic....doar faptul că stătea faţă în faţă cu el, că respirau acelaşi aer, că ea era muza lui.

Mulţumesc, Libris! Cartea o puteţi achiziţiona de aici.

14 comentarii:

  1. Cartea pare interesanta. Felicitări pentru prezentarea frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări pentru recenzie! e o carte interesantă. Ai vazut filmul facut după carte?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Încă nu l-am văyut, dar e în plan.

      Ștergere
  3. Foarte interesantă pare❤ mulțumesc de sugestie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumoasă recenzia ta, surprinde cele mai bune puncte ale romanului. ;) Eu am trecut printr-o fază Tracy Chevalier pe la începutul facultății, când i-am citit toate romanele scrise până în acel punct. Dacă ești curioasă, îți mai recomand neapărat „Albastru pur” și „Doamna și licornul”. Ambele sunt romane superbe! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiu ce sa zic. Pare o carte interesanta dar inca nu ma pot pronunta .

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce titlu ciudat dar ,dupa aceasta minunata prezentare o vreau si eu

    RăspundețiȘtergere
  7. Pare o carte foarte interesanta, dar am un feeling ca finalul este unul trist.Sa dai nastere la 11 copii, cu siguranta te face irascibila asa ca parca o inteleg putin pe Catharina. Felicitari pentru recenzie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Finalul...depinde din ce punct de vedere priveşti. :)

      Ștergere