Parteneri

miercuri, 30 noiembrie 2016

important e să te faci nevăzut - Radu Ștefănescu


Când citiți multe cărți grele, dure, pline de substanță, nu e așa că parcă merg bine niște poezii?

important e să te faci nevăzut, volumul de poezii moderne a lui Radu Ștefănescu, apărut la TracusArte, poate fi soluția. :)




Poezii ușoare și ușor de citit, care nu te solicită, dar îți lasă un zâmbet pe buze. 70 de pagini lirice, pentru o ieșire din cotidian.




Despre autor, Claudiu Komartin zice:

"Sunt deja câţiva ani de când îl citesc şi-l îmbii pe Radu Ştefănescu să se arate şi să citească în public, să-i public poemele la gazetă, să trimită manuscris la concursul de debut pe care l-am pus pe roate, dar dânsul tare greu se lasă. De stat în loc însă nu a stat, cum fac atâţia, ba aş zice, ştiindu-i şi naivităţile, şi suavităţile (să nu le zic de-a dreptul: zaharicale) mai vechi, că a mâncat pietre de prin 2012 încoace. Migălos şi inteligent, concentrat şi excentric, reactiv peste poate, poetul nostru s-a pus la punct cu discursurile cele mai noi şi mai fancy (asta numai ca să ştie ce să nu facă), şi-a domolit elanurile prea lirice, formalismele prea uzate, ajungând la discursul dens şi intens din important e să te faci nevăzut, un titlu, între altele fie zis, cum nu se poate mai potrivit pentru profilul său poetic. O carte faină, căci bibilită îndelung, pe care o recomand galben de invidie."


În poze, găsiți câteva dintre poeziile mele preferate din carte.

Mulțumesc, TracusArte!

marți, 29 noiembrie 2016

Central Park - Guillaume Musso



" Există momente rare în viață când o ușă se deschide și când ți se oferă o întâlnire pe care n-o mai așteptai. Cea cu ființa complementară care te acceptă așa cum ești, care te ia pe de-a-ntregul, care îți ghicește și îți acceptă contradicțiile, temerile, resentimentul, furia, șuvoiul de noroi negru care îți curge prin minte. Și pe care îl domolește. Cel care îți întinde o oglindă în care nu-ți mai este frică să te privești. "

Acel moment când l-a găsit pe Paul, ginecologul care avea să îi fie soț, a fost momentul crucial pentru Alice Schafer, polițista franțuzoaică în plină expansiune a carierei. De la momentul 0, până la ziua în care se trezește pe o bancă din Central Park, New York, încătușată alături de un necunoscut, au trecut 3 ani...3 ani în care își pierde copilul încă nenăscut, ucis de un criminal în serie, în aceeași zi în care își pierde și sotul, care gonea să ajungă la ea la spital...3 ani care o schimbă ca om, în care nu mai are niciun țel în viață....

Dar, să revenim la momentul acelei dimineți în care, după o băută cu fetele în Paris, se trezește a doua zi dimineață legată de Gabriel Keyne, un pianist de jazz din Dublin, pe o bancă în New York...fără acte, fără bani, doar cu un pistol din care lipsește un glonț și cu o pată de sânge pe cămașă...

În mintea ei este doar un mare gol, la fel ca și în cea a lui Gabriel. Cine i-a adus aici și de ce? Polițista din ea intră în funcțiune, încercând să pună cap la cap piesele acestui puzzle ciudat, doar cu mijloacele pe care le are la îndemână.

Apelează la colegul și prietenul ei de încredere, Seymour, să o ajute să descâlcească firele acestei situații ciudate. Toate indiciile duc spre Eric Vaughn, criminalul în serie care i-a distrus viața. Totodată, află că Gabriel este și el agent FBI, aflat pe urmele aceluiași criminal, pe care ea îl credea mort.

În cine să mai aibă încredere și cum să iasă din această situație fără rezolvare?

Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt această carte, ar fi EXCEPȚIONALĂ. De mult timp nu am mai citit un thriller atât de bun, în care să nu reușesc să ghicesc absolut nimic din ce va urma, care să mă suprindă total. Răsturnările de situație au fost atât de bine plasate, că nu am putut să mai las cartea din mână, până nu am terminat-o. Sfârșitul a fost waw, nu mă așteptam în veci la așa ceva. 

Trebuie neapărat să citiți această carte, pe care o puteți achiziționa de aici! De altfel, toate cărțile scrise de Musso merită citite, pentru că are un stil frumos, unic, care te prinde.

Mulțumesc, Editura All!

luni, 28 noiembrie 2016

Dublă lansare de carte la Galați - Ioana Chicet - Macoveiciuc



Ieri, la Restaurantul Serafin 2, din Galați, a avut loc lansarea ultimelor două cărți ale Ioanei, Prințesa Urbană: Miercuri respirăm, apărută la Editura Univers și Mami, e gata?, la DPH.

Una ficțiune, cealaltă carte despre aventuri în bucătărie, amândouă au avut la fel de mult succes în rândul multelor persoane prezente.






Ca și la lansarea trecută a Ioanei de la Galați, am fost întâmpinați cu zâmbete și voie bună, atât din partea autoarei, cât și a organizatorilor. Am avut momente artistice, tombolă pentru invitați, loc de joacă pentru copiii veniți în număr mare, bunătăți bio, făcute după rețetele din cartea Ioanei.






Ioana a împărțit autografe cu zâmbetul pe buze, așa cum ne-a obișnuit. A schimbat o vorbă cu fiecare, chiar dacă am fost atât de mulți, încât sala a devenit neîncăpătoare. A aduz zâmbete pe buzele noastre și, pe ici colo, lacrimi în ochi. Sper că erau de bucurie. :)






Ioana, te mai așteptăm la Galați, la fel de zâmbitoare ca și acum! :)


duminică, 27 noiembrie 2016

Nebunul alb - Allex Trușcă



" Înaintea oricărei lupte se nasc regretele și necunoscutul... Iar înaintea luptei cu sine, temerile, regretele și necunoscutul devin și mai puternice. "

Uneori, viața e ca un joc de șah, unde câștigă mereu nu neapărat cel mai bun, ci acela care este mai inspirat în mișcări, care știe să profite de fiecare oportunitate pe care o are pentru a dărâma regatul Regelui. Câștigă mereu acel Nebun care are curaj, care face mutări nechibzuite, care riscă.


Însă, atunci când noi suntem doar niște simpli pioni pe o tablă de șah, suntem la mâna acelui Nebun, care ne poate salva sau ne poate duce la pieire, totul în funcție de mutarea norocoasă.



În Nebunul alb, Allex Trușcă ne face cunoștință cu un Univers nou, în care Binele și Răul sunt în Război, ca de obicei, dar total diferit față de ce ne așteptăm. Dumnezeu (sau Creatorul, cum este denumit) joacă, la fiecare 1000 de ani, un joc de șah împreună cu unul din fiii săi răsculați, care acum este conducătorul sau întruchiparea Răului. 

Un joc de putere și de orgolii, unde oamenii sunt pionii de pe tabla de șah și cei care pierd de fiecare dată. 6 lupte pierdute, cu Necromantul în fruntea armatei Răului, formată din demoni, morți, călăreți fantomă. După fiecare luptă, Creatorul o ia de la capăt și le dă o nouă șansă oamenilor, cei pe care îi consideră cea mai importantă opera a Sa. Nu îngerii nemuritori, nici vrăjitoarele cu puteri extraordinare, ci Oamenii...acei muritori plini de defecte, insignifianți, dar cu puterea de a simți, de a decide, de a iubi.



Suntem în pragul celei de-a șaptea lupte și Răul este pregătit să câștige din nou. Însă, Creatorul are încredere în oameni și, mai ales în Erin, cel ales să ducă această bătălie. Dar ce are special un biet fiu de țăran, atât de tânăr încât poate fi confundat cu un copil? De ce este Erin ales, el care nu știe să țină o armă în mână, singurele lui arme fiind cărțile?

Ei bine, de-a lungul miilor de ani, el a dus toate bătăliile și a fost învins. Visele pe care le are, vise din vieți anterioare, îl ajută să pună la cale un plan și încearcă să își construiască o armată invincibilă. Vrăjitori, călugări, asasini, cavaleri și chiar îngeri sunt pe cale să se alieze împotriva Răului și să câștige această luptă, pentru a da o șansă omenirii.

Dar vor reuși ei, oare sau Erin va fi din nou învins?

O carte de debut care mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam. Imaginație bogată, scene frumos construite, dialoguri naturale. Felicitări, Allex Trușcă! Abia aștept să citesc volumul 2!


" E mult mai simplu să alergi după demonii celorlalți, în timp ce fugi de monștii tăi lăuntrici, decât să te întorci și să-i înfrunți. E mult mai simplu să faci pace cu ei, să te obișnuiești cu ei și, la un moment dat, să ajungi să îi ignori. "

Cartea o puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Quantum Publishers, cu 50% reducere, în acest weekend!

vineri, 25 noiembrie 2016

Purgatorio - Am murit, din fericire 4 - Theo Anghel



De data asta o să încep cu sfârșitul....care m-a lăsat cu tendința de a mai da o pagină și cu dorința de a mai citi un volum. Theoooo, sfârșitul ăsta cere neapărat o continuare! Păi, se poate, să ne lași așa? 

Și acum să vă zic câte ceva și despre carte. :)

Înainte să citiți părerea mea, aruncați un ochi pe recenziile de la volumele 1, 2, și 3!

Am așteptat volumul ăsta cu sufletul la gură, după ce am citit primele 3 volume repede, repede. Nu neapărat că așa aș fi vrut, dar așa s-au vrut ele citite. Numai că, m-am apucat să îl citesc în perioada Gaudeamus-ului, așa că a durat cam mult și răbdarea mea a fost pusă la încercare. 

Aștepările însă mi-au fost răsplătite, deoarece cartea a fost la fel de bună cum ne-a obișnuit Theo. Am trăit fiecare pagină alături de personaje, m-am enervat, m-am bucurat, uneori mi-a venit să îi scot din carte și să le dau două palme, să vadă ce e evident, în fața lor. I-am iubit și i-am urât, am suferit alături de ei și mi-a părut rău când am dat ultima pagină, simțind că m-am despărțit de niște prieteni. Niște prieteni pe care sper să îi mai întâlnesc, alături de care să mai merg în aventuri. :)

După zbuciumul pe care Oriana și îngerii săi l-au avut, în timpul drumului plin de obstacole, par, în sfârșit să își fi găsit liniștea în Umut, un loc uitat atât de Bine, cât și de Rău, un loc unde toți cei pierduți și rătăciți o pot lua de la capăt.

Sunt acceptați în comunitate și viața lor intră ușor, pe un făgaș normal. Rutina zilnică îi ajută să treacă mai ușor peste ororile prin care au trecut și să se descopere pe ei, cei schimbați, cei maturizați fără de voie și fără de știre.

Dar, în liniștea aparentă, pericolul e mai aproape decât cred ei, e printre ei, pândește orice mișcare. Orice mișcare a Orianei, să fim mai exacți, pentru că ea este ținta...ținta nelegiuiților, de dincolo de râu...ținta demonilor, prezenți peste tot. Totul pentru că este specială, mai specială decât știe și decât poate înțelege.

Odată cu pericolul, in viața Orianei apare și mama ei, însoțită de dragostea ei, Marc. Dacă mai spera la puțină liniște, acum poate să își ia gândul. Apropierea de mama ei o face să se comporte ciudat, pentru că vrea să o pedepsească, să o țină la distanță. Apropierea de Marc o face să îți piardă mințile, controlul, gândurile. Amândoi o bulversează, o dau peste cap, o înnebunesc.


Mai adăugați la toate astea și tachinările și dragostea ascunsă dintre Abel și Ama și imaginați-vă cam ce carusel de emoții e volumul ăsta. 

Probabil că v-am făcut curioși, dar mai multe detalii nu vă dau, pentru că nu aș vrea să vă stric plăcerea.

Mulțumesc, Quantum Publishers, pentru minunata carte, pe care o puteți achiziționa de aici

Purgatorio este volumul 4 al Seriei Am murit, din fericire, scrisă de Theo Anghel.

miercuri, 23 noiembrie 2016

Colaborator nou - Rodica Mijaiche


Oare ce Secrete se ascund în Anotimpul iubirii?

Vom afla în curând, deoarece Rodica Mijaiche ne-a trimis cărți, atât mie, cât și vouă. 

Fiți pe fază, urmează un nou concurs, în câteva zile, unde puteți câștiga una din cărți, cu autograful autoarei.


Mulțumesc mult, Rodica! Ești un om deosebit și mă bucur că ne-am cunoscut și față în față.



Mult succes! Abia aștept să citesc minunățiile astea!

marți, 22 noiembrie 2016

Alfred și Agatha. Cele 10 păsări ale bătrânei doamne Elster - Amira

             


Amira vă invită să o însoțiți în aventurile lui Alfred și Agatha. :)

Mulțumim, Booklet Fiction!
 
                            

luni, 21 noiembrie 2016

Gaudeamus 2016 - Impresii altfel :)

  

A venit și rândul meu să vă povestesc despre Gaudeamus. Vă așteptați, nu-i așa? Doar nu puteam lipsi tocmai eu. :D




Pentru că deja au scris alții înaintea mea, nu o să vă dau foarte multe detalii, că le știti deja. Și, oricum, se vede din poze cât de frumos a fost.


Da, am fost cu cei doi copii din dotare si...da, m-am simțit foarte bine și am reușit să socializez. Asta în caz că vă întrebați ce a fost în capul meu. :)))

Copiii din dotare s-au distrat. Amira a fost în Universul ei preferat, cu atâtea cărți în jur. Darius a fost în centrul atenției și nu l-a deranjat, ba chiar i-a plăcut.





Am cunoscut oameni frumoși, speciali, oameni pe care îi știam din online și care m-au impresionat în mod plăcut înafara acestuia. Autori, editori, bloggeri, cititori, prieteni sau rivali, toată lumea a împărțit zâmbete și îmbrățișări.





Preocuparea mea principală (înafară de grija picilor, care, da, chiar mi-a plăcut) a fost să asociez fețe cu nume. Și atât de afundată am fost în preocuparea mea, că și poze am uitat să fac, uneori. Să știti că mi-ar fi plăcut să fac poze cu voi toți, dar am fost căscată. Ne luăm revanșa data viitoare. :))))




Lansările au fost frumoase și mi-a părut tare rău că nu am putut fi în mai multe locuri în același timp. Cărțile multe, variate și pentru diverse buzunare. Zâmbetele sincere și...doar sincere, atât. Îmbrățișările cu atât mai calde cu cât eram mulți pe metru pătrat. :)




Mai multe poze găsiți în albumul de pe pagina de Facebook.

Până data viitoare, eu și copiii din dotare vă pupăm și așteptăm părerile voastre, oricât de altfel ar fi. :D


joi, 17 noiembrie 2016

Black Friday-ul dependenților de lectură (așa, ca mine)


Orice iubitor de lectură iubește Black Friday. Avem liste pregătite cu mult timp înainte și abia așteptăm să găsim cărțile preferate la reduceri. La 12 noaptea, toate librăriile online, mai mari sau mai mici, dau startul reducerilor. Și toți cititorii așteaptă pregătiți.

Vă prezint mai jos câteva site-uri mari, care vă așteaptă cu reduceri la fel de mari.


Libris ne promite 24 de ore de reduceri uriașe și un Black Box misterios, precum și transport gratuit la comenzi de peste 30 de lei. După 12, găsiți ofertele aici.




Elefantul promite reduceri la toate categoriile de produse, inclusiv la cărți, până la 50-60%, și transport gratuit în pick point-uri. Presimt că va fi aglomerat tare, așa că aici puteți profita de oferte.



Nemira a furat startul și deja a început reducerile. Peste 700 de titluri, cu reduceri de până la 70%. Sună bine, așa că intrați aici să vedeți despre ce cărți este vorba.





La Humanitas, Black Friday ține 2 săptămâni. :) Găsiți titluri la 3 sau 5 lei, așa că nu ezitați să aruncați o privire aici.



Spor la cumpărături și lectură plăcută!