Ieșirea la suprafață - James Cormac



Știți cărțile alea care îți plac, dar pe care, totuși, le citești foarte greu? Alea pe care simți că trebuie să le citești printre rânduri, altfel nu le înțelegi decât superficial? Ieșirea la suprafață a fost una din acele cărți...

În 1850, echipajul de pe Impetus pornește într-o călătorie sortită eșecului, încă de la început. Cu un căpitan nesăbuit, vasul pleacă într-o expediție de căutare a lui Franklin, împreună cu alte 9 vase. Căpitanul Myer este singurul care își duce vasul cât mai departe în Nord, neținând cont de semnele potrivnice ale vremii.

Într-o Mare Arctică tot mai înghețată, Myer nu ia în seamă iarna care se apropie și continuă să navigheze, sperând poate într-o minune. Însă, curând vasul rămâne în derivă, prins în gheață. Tot ce pot face cei de pe vas este să aștepte și să spere. Nu pot nici să înainteze, nici să se întoarcă.

Prinși în mijlocul apelor, fără nici o posibilitate de deplasare, oamenii trebuie să reziste, să își dovedească răbdarea, puterea, încrederea în cei din jur. Proviziile nu le lipsesc, însă perspectivele sunt sumbre.

Morgan, secundul căpitanului, are de înfruntat încă o problemă majoră. Kitty, femeia cu care are o aventură scurtă în unul din popasurile pe uscat, este și ea ascunsă pe vas și, pe deasupra, însărcinată cu copilul lui.

Toata viața i se dă peste cap. După ce că nu poate măcar să își controleze viața lui, mai este responsabil și de viața femeii și a copilului din pântecele ei.

Prima iarnă trece, dar vine și a doua....și ei încă nu au nici o soluție pentru a ieși din situația ciudată în care se află.

Conflictele apar, oamenii se schimbă, stresul își spune cuvântul...

Căpitanul Myer moare și Morgan trebuie să fie și căpitan, și tată. În condițiile vitrege în care se află cu toții, oare va reuși?


Cartea este o noutate a Editurii Univers și o puteți achiziționa de aici.

Etichete: , , ,