miercuri, 10 august 2016

Legenda - Marie Lu


Am auzit multe lucruri bune despre Legenda, așa că am fost curioasă. 

Când mi-au trimis-o cei de la Booklet Fiction, abia am așteptat să o citesc. De data asta, așteptările mele au fost realiste. Cartea chiar mi-a plăcut.

Legenda ne introduce într-o lume distopică, într-o Americă de Vest condusă de o Republică omniprezentă în viața tuturor. Epidemii necontrolate pun stăpânire doar pe cei săraci, care trăiesc în mizerie și subjugați.

June și Day sunt doi adolescenți de 15 ani, din medii total diferite, dar totuși atât de asemănători. Trebuie doar să își dea seama de asta.

June este copilul de aur al Republicii, singura care a obținut punctajul perfect la examenul maturității, de la 10 ani: 1500 de puncte. La cei 15 ani ai săi, este in ultimul an la facultatea destinată celor de la 16 ani în sus.

Day este cel mai căutat infractor al Republicii. El a picat examenul, urmând să fie trimis în lagărele de muncă. Însă, acele lagăre există doar în aparență, toți copiii care pică examenul sunt uciși, după ce Republica face experiențe pe ei. De o abilitate și o inteligență extraordinară, Day reușește să evadeze și nimeni nu îl poate prinde.

Veghează din umbră asupra familiei sale, singura persoană care îi știe identitatea fiind Tess, o copilă de 13 ani. Când fratele său cel mic este atins de noua epidemie, Day face tot posibilul să îi obțină antidotul. Este nevoit să îl înjunghie pe Metias, fratele lui June.

Când June află că Day l-a omorât pe fratele ei, singura ei familie, este hotărâtă să îl răzbune, 
găsindu-l chiar ea pe Day.

Reușește să îl prindă, dar odată cu arestarea lui, află și multe lucruri pe care a fost prea naivă să le înțeleagă până acum. Puterea Republicii este mult mai mare decât își imaginase ea vreodată și manipularea pe măsură. Atrocitățile sunt la ordinea zilei și crimele la fel.

Acum e însă târziu pentru astfel de realizări, deoarece Day va fi executat din vina ei...

10 comentarii:

  1. Numai carti interesante citesti! Îmi place subiectul cărții, cred ca ar fi si pe placul meu. Felicitări de prezentare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări pentru prezentare! Descoperim cărți interesante alături de tine! Mulțumim :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Dacă mai citesc mult recenziile tale, o să am nevoie de o cameră separată pentru cărți! :-))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să vezi partea buna. Ca să ai o cameră pentru cărți, ai nevoie și de o casă mai mare. :))

      Ștergere
  4. Felicitări pentru prezentare! Eşti un model demn de urmat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, dar exagerezi puțin. Sunt alții mult mai talentați decât mine. :*

      Ștergere
  5. Pare interesanta dar nu stiu daca mi-ar place :) . Nu citesc carti de genul acesta, motiv pentru care am reticente :)

    RăspundețiȘtergere