Parteneri

miercuri, 30 martie 2016

Regina Roșie - Victoria Aveyard



                                       „Oricine poate trăda pe oricine.”


Lumea lui Mare Barrow este simpă: cei Argintii, cu puteri speciale sunt cei care domină totul, un fel de zei prin venele cărora curge sânge argintiu, pe când cei Roșii, la fel ca și ea, sunt sclavii lor, oamenii simpli care trăiesc în umbra și din mila Argintiilor.



„Aşa cum se obişnuieşte, agenţii sunt argintii, iar argintiii nu au de ce să se teamă de noi, roşiii. Toată lumea ştie asta. Noi nu suntem egalii lor, cu toate că nu ţi-ai da seama dacă ne-ai compara. Singurul lucru care ne deosebeşte, cel puţin la exterior, e că argintiii stau mereu drepţi. Noi suntem aduşi de spate din cauza muncii, a speranţei rămase fără răspuns şi a inevitabilei dezamăgiri în viaţă.”
„Suntem fără egal. Suntem mai buni decât voi. Suntem zei. E scris în fiecare lovitură supraomenească pe care o aplică.”

Câștigându-și existența ca și hoț de buzunare, Mare încearcă să își ajute astfel familia, până când va împlini 18 ani și va fi înrolată în armată, cu sau fără voia ei. Cei trei frați ai săi sunt deja în armată, iar sora sa mai mică lucrează ca și croitoreasă pentru nobilii argintii.
Când află că prietenul ei cel mai bun, Kilorn, va fi înrolat și el în armată în scurt timp, Mare e dispusă să facă orice pentru a îl ajuta să scape, știind că acesta nu va supraviețui în aceste condiții.
Hotărâtă să facă ceva pentru a îl ajuta pe Kilorn, Mare îl întâlnește pe Cal, pe care încearcă să îl jefuiască. Întâlnirea lor îi aduce lui Mare un loc de muncă la Palat, ca și servitoare. Deși trebuie să îi servească pe cei pe care îi urăște din tot sufletul, locul de muncă este binevenit pentru ea și familia ei. Acolo, află cine este defapt Cal...și anume prințul moștenitor al tronului.
Toată viața ei neînsemnată se schimbă, când află că are puteri nebănuite, deși e doar o Roșie: poate produce și manipula energia electrică. Tot ce știa despre ea se schimbă.

Eşti un miracol, Mare Barrow, o imposibilitate. Ceva ce nu pot înţelege.Şi ţine cont că am văzut totul.”
„Ce mi se întâmplă? Ce anume sunt?”
„Eşti şi roşie, dar şi argintie, o curiozitate cu nişte consecinţe mortale pe care nu le poţi înţelege.”

Pentru a o putea ține sub lupă și departe de ochii curioșilor, regele o pune să pretindă că este o Argintie, ca și ei, descendentă a unei Case de nobili dispărută de câțiva ani. De asemenea, o logodește forțat cu cel de-al doilea fiu al său, Maven.
Cal și Maven sunt firi total opuse: unul este războinic, celălalt este blând, unul este loial, celălalt este frustrat, unul impulsiv, celălalt calculat.
Mare, acum Mareena Titanos, profită de oportunitatea oferită, pentru a se alătura Gărzii Stacojii, o grupare de Roșii menită să restabilească ordinea firească și să îi scoată pe Roșii de sub sclavia Argintiilor.
Maven i se alătură, deși este un argintiu.

„- Vreme de sute de ani, argintiii au mers pe acest pământ ca nişte zei, iar roşiii au fost sclavii lor, până ce ai apărut tu. Dacă asta nu e o schimbare, atunci nu ştiu ce e.”

Însă,   „oricine poate trăda pe oricine.” Mare intră într-un joc periculos, din care poate ieși ori învingătoare, ori moartă. Lupta ei pentru cauză este dificilă, eroina noastră fiind uneori duplicitară, transformându-se dintr-un copil speriat într-un adult însetat de răzbunare.
Cartea are un ritm alert, acțiunea este prezentă la tot pasul, nu ai timp să te plictisești sau să meditezi. Personajele sunt complexe, le poți iubi sau urî în același timp.
Regina Roșie este prima parte a trilogiei cu același nume și a apărut la Editura Nemira. O puteți achiziționa de aici.




vineri, 25 martie 2016

Tiger Lily - Jodi Lynn Anderson



În Țara de Nicăieri, acolo unde zânele trăiesc alături de oameni, unde sirenele sunt prezente în toate apele și unde oamenii nu îmbătrânesc niciodată, trăiește Tiger Lily, o fată neîmblânzită, aprigă și vitează.

În tribul Mâncătorilor de Cer, viața este cum nu se poate mai simplă. Ei trăiesc fericiți, bucurându-se de tinerețea veșnică.

Tiger Lily este fiica lui Tic Tac, șamanul. Chiar dacă este diferită față de ceilalți locuitori, este respectată tocmai pentru el. O tânără domnișoară în devenire,Tiger Lily se comportă și arată ca un băiat. Trage cu arcul, vânează, innoată și se ia la întrecere cu oricine. Nu îi este frică să își folosească toporișca și nici să spună ceea ce gândește.

Totul se schimbă pentru ea în ziua în care îl întâlnește pe Peter Pan, unul dintre băieții rătăciți de care știe ca trebuie să se ferească, fiind la fel de periculoși ca și pirații care trăiesc în Golf.

Însă cum nu a făcut niciodată ceea ce ar fi trebuit, Tiger Lily continuă să se vadă cu Peter și se îndrăgostesc unul de altul. Nu este ușor, totuși. Între ei, totul e mereu o competiție și ea nu își deschide niciodată sufletul așa cum ar trebui. Este mereu în alertă și îl respinge pe Peter atunci când are mai mare nevoie de el.



Când este obligată să se căsătorească cu Uriașul, știe că toată viața ei se va schimba. De asemenea, pe insulă apare Wendy, o făptură firavă și frumoasă, care îl atrage pe Peter pentru că este exact opusul lui Tiger Lily, care îl respinge atunci când el vrea să o aibă cât mai aproape.

Povestea este spusă de Tinker Bell, o zână care îi veghează de aproape pe Tiger Lily și pe Peter și care este un martor tăcut al poveștii lor.

Cartea este un basm pentru copii mai mici sau mai mari și este perfectă pentru a te refugia din realitate și a pătrunde în lumea magică a Țării de Nicăieri.

Mulțumesc Editurii Booklet pentru acest exemplar, pe care îl puteți achiziționa de aici.

joi, 24 martie 2016

Nemi - Citești, crești, explorezi



                                " Un copil care citește e un adult care gândește. "



Editura Nemira lansează Nemi - cărți pentru copii. Azi am primit un colet cu niște minunății, care au încântat-o pe Amira. 

Mulțumim, Nemi - cărți pentru copii și Laura Câlțea, coordonatorul colecției.













Abia așteptăm să le citim :) Mult succes și cât mai mulți micuți cititori!

luni, 21 martie 2016

Jumătate de rege - Joe Abercrombie




      „Ar fi vrut să-i spună că-i lipsea curajul, dar îi lipsea curajul s-o recunoască. "


Trădare, răzbunare, curaj, lupte pentru putere...toate acestea formează Jumătate de Rege, prima parte a trilogiei Marea Sfărâmată.


Născut cu un handicap, Yarvy nu a visat niciodată la tronul tatălui său, nesimțindu-se demn de așa o poziție. Toată viața s-a pregătit pentru a deveni preot, învățând tainele lumii și ascuțindu-și mintea la fel cum marii războinici își ascut săbiile.


   " Nu eu am cerut să am o jumătate de mână, replicase Yarvy, prins în același loc în care era prins deseori, lipsit de apărare, undeva între rușine și furie.

    Nici eu n-am cerut să am o jumătate de fiu. "

Lipsit de curaj, doar un băiat moale, el este ignorat de tatăl său, fratele său fiind cel privilegiat. Însă, când amândoi sunt uciși, Yarvy este nevoit să preia tronul liber al Gettlandului și jură să se răzbune pe ucigașii tatălui său. Un jurământ greu pentru un băiat neobișnuit cu războiul, fără abilități fizice și fără curajul atât de necesar în lupte.


Însă puterea sa se dovedește chiar mai scurtă decât se aștepta. Unchiul său, Odem, vrea să își păstreze lui tronul, așa că încearcă să îl omoare pe nepotul ce schilod și inutil. Dar soarta are alte planuri pentru Yarvy. El cade în mare, însă nu se înneacă, așa cum crede Odem.


Greul de-abia începe, deoarece este vândut ca și sclav și pus să tragă la vâsle zi după zi și noapte după noapte, sub puterea biciului și a suferințelor.


Băiatul firav se transformă ușor, ușor într-un bărbat aspru, mai dornic de răzbunare decât oricând. Știind că nu îl ajută abilitățile fizice, își ascute mintea cât poate de mult. Se folosește de cei slabi și face alianțe cu cei puternici, face sacrificii și sacrifică pe alții, minte și înșeală, totul pentru a își duce la bun sfârșit jurământul.


  " Odată, după ce tatăl său îl lovise la mânie, mama lui îl găsise pe Yarvy plângând. Prostul lovește, îi spusese. Înțeleptul zâmbește, observă și învață.
   Apoi lovește. "

În jurul său se formează o alianță ciudată, dar puternică. Reușește să evadeze și pleacă spre Gettland, spre răzbunare. Știe că mama sa, Laithlin, Regina de Aur, va fi mândră de omul care a devenit și abia așteaptă să ajungă înapoi la ea.


Însă trebuie să îndure multe, să treacă prin multe încercări la care nu se știe dacă adunarea sa pestriță va face față.

Cartea este atât de captivantă, încât ai vrea să o termini mai repede, pentru a afla deznodământul, dar totuși ai vrea să mai lungești lectura, pentru a nu te despărți încă de personaje. Acțiunea complexă te ține în alertă, suferințele și bucuriile personajelor fiind și ale tale. Poveștile de viață atât de diferite și atât de tragice fac parte din lucrurile pentru care nu îți vine să mai lași cartea din mână, odată ce ai început-o.

Mulțumesc Editurii Nemira pentru acest exemplar, pe care îl puteți achiziționa de aici.

vineri, 18 martie 2016

Tronul Reginei Jinga - Alberto Mussa


                    "Nu e de ajuns să ucizi. Trebuie să provoci suferință."

Descriere

" Enigma unor crime sângeroase din secolul al XVII‑lea, tradiţii africane aduse de sclavi, o confrerie secretă – toate acestea se împletesc în firul unei poveşti spuse de diferiţi protagonişti, într‑un amestec de perspective şi rase care redă însăşi esenţa Braziliei. Iar deasupra tuturor se profilează figura misterioasei regine Jinga. "


Părerea mea

Sincer, nu știu ce aș putea să vă povestesc despre acțiunea cărții, pentru că nu prea există una. 

Pe fundalul unei crime petrecute undeva în anii 1600, vocile naratoare se cam încurcă în capul cititorului. Povestea este spusă din mai multe perspective și uneori nici măcar nu îți dai seama cine este naratorul.

Ceea ce este cert, este că suferința este ridicată la rang de artă. Când sclavia și crimele sunt considerate absolut normale, suferința este un fel de țel după care se ghidează cei din confreria secretă a sclavilor. Ei sunt autorii a tot felul de atrocități și de crime, fiind pentru ei singurul mod de viață pe care îl știu.

Cartea se citește foarte repede, însă uneori trebuie să reiei unele capitole, pentru a înțelege exact cine povestește și despre ce. Dacă o citești fluent, s-ar putea să fie greu de înțeles.

Cartea nu se bazează pe realități istorice, cum, de altfel, și autorul precizează încă de la început.

Apărută la Editura Univers, în 2015, cartea se poate achiziționa de aici.



joi, 17 martie 2016

Penny Pepper. Totu-i sub control - Amira


Amira vă povestește despre Penny Pepper. Totu-i sub control, carte primită de la Editura Booklet.

Deoarece o atrag foarte mult cărțile și desenele cu investigații polițiste (și face și ea investigații, numai eu știu câte :D ) și cartea asta i-a plăcut foarte mult.

Mulțumim, Editura Booklet. Cartea o puteți achiziționa de aici.

miercuri, 16 martie 2016

Scrisori de la Sam - James Patterson



Jennifer încă se reface după moartea soțului său Danny. Redactor la o revistă, se refugiază în muncă, singura ei prietenă și confidentă fiind bunica sa, Sam (Samantha).

În momentul în care Sam intră în comă, Jennifer merge la Lake Geneva pentru a fi alături de ea. Casa bunicii este locul unde a copilărit și unde petrecut cele mai frumoase clipe din viața ei.

Acolo, va descoperi din nou ce înseamnă dragostea, va învăța să se ierte și să meargă mai departe.

Îl cunoaște pe Brendan, alături de care trăiește o dragoste cum nu credea că mai e posibil după moartea lui Danny.

De asemenea, trăiește și viața bunicii ei, prin scrisorile pe care aceasta i le lasă în casă, în care îi povestește despre marea ei dragoste, Doc. Un secret bine ascuns o viață întreagă îi este acum dezvăluit lui Jennifer.

Când totul pare atât de frumos în viața ei, Jenn află că Brendan este pe moarte. Are nevoie de Sam mai mult decât oricând, dar își va reveni ea oare?



Două povești de dragoste minunate, diferite, dar totuși reale. Niciodată nu este prea târziu să iubești, deoarece "dragostea nu moare niciodată ".

Cartea face parte din colecția de romane de la Reader's Digest și mi-a fost oferită de PrintreCarti.ro.

luni, 14 martie 2016

Frumuseți monstruoase - Marina Neagu


                              "Deschide bine ochii, nimeni nu este ceea ce pare!"

Cu fiecare carte scrisă de un autor român, care îmi place, mă bucur tot mai mult că avem oameni talentați, oameni care ar trebui să fie mai bine promovați. Marina Neagu este unul dintre acei oameni.

Tot încerc, încă de ieri, sa scriu recenzia cărții Frumuseți monstruoase și mă tot împotmolesc. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut cartea, ci pentru că mi-a plăcut așa de mult, încât simt că nu găsesc cuvintele potrivite să povestesc despre ea, ca nu cumva să îi stric farmecul.

Când realul se îmbină cu irealul, dragostea cu ura, binele cu răul, iese ceva monstruos de minunat. Autoarea a reușit să îmbine atât de frumos acțiunea, dragostea, suspansul și thriller-ul, încât nu poți lăsa cartea din mână decât când o termini....și nici atunci.


Lara este jumătate înger, jumătate demon. Crescută până la 18 ani, de un preot-gardian, Lara a fost ținută departe de gardienii care vânează umbrele, ca și ea, cât și de tentațiile care ar fi scos partea demonică din ea la suprafață.

Totul se schimbă când se mută în Valea Îngerilor. Acolo, Lara se împrietenește cu Clarissa, trecând peste sfatul tutorelui său de a nu își face prieteni. De asemenea, îi întâlnește pe Adrian, Vlad și Diana, gardieni care vânează umbrele.

Află că menirea ei este de a o distruge pe Regina Umbrelor, așa că viața ei liniștită până acum, se schimbă total.

Își găsește perechea în Adrian, cunoaște dragostea, dar și neliniștile ce vin odată cu ea.

Va reuși să facă față noilor provocări și să își ducă la bun sfârșit menirea? Când toți cei dragi ei mor sau sunt în pericol, va ști să își dea seama cine este cu adevărat vinovat?


Mi-a plăcut mult simțul umorului prezent în toată cartea, chiar și în situații limită. Mi-a plăcut conexiunea dintre Adrian și Lara, dragostea care a apărut fără să fie chemată. Mi-am dat seama cine este Regina Umbrelor și asta m-a cam enervat...aș fi vrut să îmi bat capul mai mult. (Dacă nu aș fi ghicit, m-aș fi enervat că nu am intuiția bună, deci tot aia era :D).

" Am ridicat capul și l-am privit. Nu îmi venea să cred! Adrian devenise romantic?
  Era oficial! Imposibilul s-a produs și mâine puteam să mă urc în plop, să culeg pere. Astăzi, nici sub amenințarea cu moartea nu aveam de gând să cobor din pat. "

Cartea a apărut la Editura Quantum Publishers. O puteți achiziționa de aici.

duminică, 13 martie 2016

Concurs 2000 de like-uri ÎNCHEIAT

UPDATE : Câștigătorii îi găsiți aici.



9 luni, 33000 de vizualizări și 2000 de like-uri.

Vă mulțumesc fiecăruia dintre voi! Fără susținerea voastră nu aș fi ajuns așa departe.

Ca să sărbătorim cum se cuvine, cei de la Editura Nemira au pentru voi două exemplare din Eleganța Ariciului.

Ce trebuie să faceți pentru câștiga unul din exemplare?

- Like Porția de Citit
- Like Editura Nemira
- Like și Share public la această postare
- Comentariu cu tag 3 prieteni, la această postare.

Concursul durează până la sfârșitul lunii, urmând să aleg cei doi câștigători, prin tragere la sorți, pe 1 aprilie. Și nu, nu va fi păcăleală...:)

Mult succes!

sâmbătă, 12 martie 2016

Fără sânge - Alessandro Baricco





O fetiță de 10 ani este martoră la uciderea tatălui și a fratelui său.

Din ascunzătoarea ei din podea, aude cum cei trei criminali îi omoară tatăl cu încetinitorul, îl aude agonizând, îi aude disperarea. Fratele ei, un copil încă, este ucis și el cu brutalitate, de către cei trei însetați de sânge, pentru care războiul încă nu s-a terminat.

Nina nu reacționează în nici un fel, știe că vor veni și dupa ea.

" Nina închise ochii. Se piti în pătură, se ghemui și mai mult, ridicându-și genunchii spre piept. Îi plăcea să stea așa. Simțea țărâna, jilavă, sub șold, ocrotind-o - ea nu o putea trăda. Și își simțea propriul trup adunat, răsucit ca o cochilie - asta-i plăcea -, era carapace și animal, adăpost sieși, era totul, era pentru ea însăși totul, nimeni nu i-ar fi putut face rău cât timp ar fi rămas în poziția aceea - redeschise ochii și se gândi: Nu te mișca, fii fericită. "

Chiar dacă cei trei incendiază casa, Nina reușește să scape cu viață, doar pentru a se răzbuna.

Peste ani de zile, deja bătrână, ea stă față în față cu ultimul rămas în viață dintre cei care i-au marcat viața, care i-au trasat viitorul, care au determinat-o să devină femeia de azi.

Răzbunarea ei ajunge aproape de sfârșit, însă și el a salvat-o cândva, văzând-o speriată în ascunzătoarea ei și nespunându-le nimic celorlați doi.

" - Din ziua aceea, eu am început s-o aștept.
Femeia-și ridicase capul și-l fixa.
  Am înțeles că nimic nu ar fi putut-o opri și că într-o zi ar fi ajuns și la mine. Nu m-am gândit că mă putea ucide trăgând pe la spate sau trimițând pe un oarecine care nici nu mă cunoaște. Știam că ar fi venit ea, și că m-ar fi privit în față, și întâi mi-ar fi vorbit. Pentru că eu eram cel care deschisese chepengul, în seara aceea, și apoi îl închisesem. Și ea nu ar fi uitat asta. "

Își va duce la capăt răzbunarea pentru care a trăit toată viața?

" Apoi bărbatul tăcu. Își simțea inima bătându-i sălbatic, până în vârful degetelor, și în tâmple. Se gândi că stătea într-o cafenea, dinaintea unei bătrâne doamne nebune, care dintr-un moment în altul se putea ridica să-l ucidă. Știa că el nu ar fi făcut nimic s-o împiedice.
  Războiul s-a terminat, reflectă. "

Chiar dacă este o cărticică mică, este plină de trăiri, de sentimente, toate intens prezentate de autor. Frica se împletește cu curajul, care transformă o fetiță inocentă într-un adult mult prea devreme, doar în câteva clipe.

Fără sânge a apărut la Editura Univers. O puteți achiziționa de aici.

vineri, 11 martie 2016

Rochia Aurie - Theo Anghel



Rochia Aurie a apărut la Editura Quantum Publishers, in 2016, cărora le mulțumesc pentru acest exemplar.

Sincer, am început cartea cu gândul ca va fi o poveste banală de dragoste : fata modestă întâlnește bărbatul fatal, se îndrăgostesc și restul e poveste... Ei bine, am fost uimită de cât de bine a fost închegată povestea. Nu doar că am întâlnit o poveste de dragoste frumoasă, dar am avut parte și de intrigi, de acțiune, de suspans, de secrete...Nu am putut să o las din mână, drept urmare am citit-o în 3-4 ore.

Ana este o tânără în aparență banală. Instructor la o sală de gimnastică, viața ei se împarte între sală și casă, fără să aibă prea mulți prieteni. Crescută doar de mamă, după ce tatăl le-a părăsit pe când ea avea 6 luni, Ana a simțit mereu lipsa de afecțiune a mamei, răceala acesteia marcând-o pe tânăra noastră.

Când prietena ei, Mara, îi aranjează o întâlnire pe nevăzute, mai mult împinsă de la spate, Ana ajunge față în față cu cel mai dezagreabil bărbat pe care l-ar fi putut întâlni. Când Ana îl refuză, acesta o atacă în baie. Este salvată de un necunoscut cu ochii verzi ca marea, care pare un înger picat din cer, pentru Ana.

Mason Hart face parte dintr-o familie de afaceriști cu tradiție. Are o relație extrem de strânsă cu mama sa și îl urăște profund pe fratele său, George.

Scânteia se aprinde între cei doi și Ana este atrasă într-o avalanșă de sentimente. Mason este bărbatul fatal, însă nu îl înțelege pe deplin. O atrage, o respinge, îi ascunde ceva, dar nu se poate abține să o iubească. Chinuit de secretele care îl înconjoară, Ana este o gură de aer proaspăt pentru el.

Gelozia și posesivitatea lui o alungă pe Ana, dar o și atrag. Au o relație tumultoasă, nu pot trăi unul fără altul, dar nu toți cei din jur se bucură de dragostea lor și vor întâmpina multe piedici.

"  Își mulțumesc pentru ospitalitate și te rog să mă ierți pentru obrăznicia de a apărea la tine în situația în care eram. Nu aveam nici un drept, iar tu te-ai purtat impecabil. Iartă-mă că am pus să fii urmărită, dar nu-ți promit că n-o s-o mai fac! De asemenea, nu am nici un drept să fiu gelos, dar...Naiba să mă ia, uite că sunt!
   Te rog să accepți medalionul. După ce ți-am distrus seara întreagă, îl meriți mai mult decât oricând. Ți-l ofer din tot sufletul și nicicând nu mi-a făcut mai mare plăcere să ofer un cadou. Dacă nu-l accepți, mă vei forța să-l ofer mamei mele, pe care o cheama Louise, în timp ce pe medalion scrie Ana! Îți dai seama în ce necazuri mă bagi?
  Zâmbești? Atunci sunt pe drumul cel bun!

  P.S. Diseară ești invitată la operă! La opt să fii gata!
   
 Mason. "

Puteți achiziționa cartea de aici.

joi, 10 martie 2016

O propunere tentantă - Cheryl Holt




Pentru că în ultima perioadă am citit destul de multe cărți nu tocmai vesele, am zis că e neapărat să citesc ceva de dragoste, siropos. Și ce s-ar fi potrivit mai bine, dacă nu un volum din colecția Cărți Romantice?


Nu recomand cartea celor sub 18 ani, pentru că e plină de scene erotice. Pentru ceilalți, sigur va fi o lectură plăcută, palpitantă, care vă va ține pe jar.

Emma Fitzgerald este o țărăncuță get-beget, fiica răposatului vicar din comitatul Wakefield. După moartea tatălui, Emma trebuie să aibă grijă de mama sa bolnavă și de sora sa Jane, de 11 ani. Nu este ușor pentru ea, trebuind să muncească pe brânci doar ca să aibă ce pune pe masă. Este însă curajoasă, ambițioasă și ține capul sus indiferent de situație.

John Clayton, noul viconte de Wakefield este un depravat notoriu. Obișnuit cu o viață plină de femei, băutură și jocuri de noroc, el nu știe să aprecieze ceea ce are și tratează pe oricine superficial. Obișnuit ca toată lumea să i se supună, consideră că totul i se cuvine, fără să depună vreun efort.

Atunci când el trimite ordine de evacuare persoanelor bolnave sau în vârstă, care nu și-au mai plătit chiriile, Emma sare în ajutorul vecinilor ei și merge să îi ceară socoteală trufașului viconte. Mândră și impunătoare, aceasta acceptă târgul lui scandalos, de a îi oferi servicii sexuale, în schimbul anulării ordinelor de evacuare.

Crede cu naivitate că îi va face față și va reuși să își păstreze intactă virginitatea, însă atracția este mult prea mare pentru a mai gândi logic.

" - Ești un tiran, Wakefield. Nu știu de ce continui să îmi petrec timpul cu tine.
  - Pentru că ești nebună după mine.
  - Nu te flata singur. "

John, cel obișnuit doar să comande, devine un cățeluș în fața Emmei, gata să facă orice să o mulțumească, însă el o dorește doar ca amantă, în nici un caz ca soție.

Cartea este plină de erotism, de altfel ca toate cărțile scrise de Cheryl Holt. Dar, pe lângă scene erotice, găsim personaje bine închegate, replici pline de umor, dragoste, sacrificiu pentru familie, diferența dintre clasele sociale.

" - Ești o minunăție, domnișoară Fitzgerald! exclamă vicontele. M-ai insultat pentru aproape toate tendințele mele perverse. Mai există ceva ce ai uitat să adaugi la această listă?
  - Nu cred.
  - Îl compătimesc pe cel care te va lua de soție. Ești deja expertă în a cicăli. Îl vei face să devină impotent chiar înainte de noaptea nunții.
  - Sunt convinsă că aveți dreptate. "

Pe lângă Emma și John, personajele secundare au un rol foarte bine definit în poveste : Ian, fratele mai mare a lui John (pe care mi-aș fi dorit să îl cunosc mai bine), Georgina, amanta lui John (personajul pe care îl veți urî cu toată ființa), Harold, noul vicar (care este un psihopat și un pedofil și în mâinile căruia aproape că a căzut Emma).

Ce m-a uimit pe mine a fost lejeritatea cu care autoarea a abordat teme tabu ale societății anului 1813, ca pedofilia, homosexualitatea, relațiile fără inhibiții. Ne dăm seama că acestea au existat dintotdeauna, dar au fost mai bine sau mai prost mascate.

O propunere tentantă a apărut la Editura Litera, în colecția Cărți Romantice.

marți, 8 martie 2016

Nou în bibliotecă #3


A mai trecut o lună, plină de cărți frumoase. 

În februarie, un număr de 9 cărți și-au făcut loc pe rafturile bibliotecii mele dragi. 


Până și câinii și Diavolul în rochie albastră le-am primit de la Editura All, în urma completării unui sondaj - una este a soțului meu. Nu le-am citit încă, urmează. :)


Regele Lupilor - Povoara Coroanei  este cea de-a treia carte din trilogie, a cărei recenzii o găsiți pe site-ul Editurii Delfin.



Eleganța este o carte amuzantă, pe care o citești cu zâmbetul pe buze. Recenzia o puteți citi aici.

Fidelități este povestea unui bărbat prins între două vârste, între două iubiri, între două vieți. Recenzia o puteți citi aici.

Cartea secretă a Fridei Kahlo este destinul tragic al Fridei fiind bine pus în scenă de către autor. Recenzia o puteți citi aici.

Toate cele 3 cărți mi-au fost oferite de Editura Nemira.




Promisiunea este pactul unei femei cu marea, cu Divinitatea, este o reconstituire a vieții și găsirea unui sens înainte de moarte. Recenzia o puteți citi aici.

Băiatul care a furat calul lui Attila este o carte despre delir și nebunie, despre supraviețuire la limita puterii și a absurdului, despre putere și fragilitate, despre ură și răzbunare. Recenzia o puteți citi aici.

Ai toată viața înainte este un roman tulburător, spus din perspectiva unui copil. Recenzia o puteți citi aici.

Cele 3 cărți mi-au fost oferite de Editura Univers.


Ați citit vreuna? Cum vi s-au părut?

Băiatul care a furat calul lui Attila - Ivan Repila



Vreau să vă avertizez, încă de la început, că Băiatul care a furat calul lui Attila nu este o lectură ușoară. Să nu vă așteptați la o poveste simplă, relaxantă.

Deși cartea are puțin peste 90 de pagini, toate sunt pline de o asemenea duritate și complexitate, încât o citești greu, uneori cu revoltă, alteori cu greață, uneori cu milă, alteori cu indignare.

O carte despre delir și nebunie, despre supraviețuire la limita puterii și a absurdului, despre putere și fragilitate, despre ură și răzbunare.

Doi frați, cel Mare și cel Mic sunt prinși într-o capcană din care par să nu aibă scăpare. Sunt captivi într-un puț adânc de 7 metri, fără nici o posibilitate de a ieși, doar cu o pungă cu mâncare, de care însă nu se ating, deoarece este a mamei.

Nu se știe cum au ajuns acolo, nu avem detalii despre viața lor de dinainte. În puțul de câțiva metri, ei trebuie să renască, să supraviețuiască, să se mențină întregi la corp și la spirit.

Zilele par să aibă o rutină - cel Mare se antrenează, cel Mic găsește mâncare, din care primește doar o mică parte, restul fiind pentru cel Mare.

Trec prin toate stările posibile, atât fizic, cât și mintal. În timp ce fratele cel Mare pare a fi cel care ia deciziile, protectorul, cel care se ține pe picioare, cel Mic este visător, temător, își pierde mințile, pentru a își reveni la fel de repede. Trece de la o extremă la alta, transformarea sa fiind extraordinară, de la o zi la alta.



Furia îi face să supraviețuiască și dorința de răzbunare să reziste de la o zi la alta. Caracterele li se modelează în funcție de fiecare zi de foame pe care o îndură, de fiecare durere, de fiecare vis pe care îl au, de fiecare delir.

Vor reuși oare să supraviețuiască? Cum au ajuns în situația asta? De ce nu se ating de punga cu mâncare, preferând să se hrănească cu rădăcini și insecte? Multe întrebări își vor găsi răspunsul în ultimele pagini ale cărții, care te lasă cu gura căscată de uimire și indignare.



Cartea a apărut la Editura Univers, în 2015. O puteți achiziționa de aici, cu 70% reducere.

luni, 7 martie 2016

Colaborator nou - Editura Booklet



Seria mărțișoarelor literare continuă, cu un nou colaborator pe blog, Editura Booklet. De curând, și-au lansat colecția de ficțiune și câteva dintre minunatele lor cărticele au ajuns și la noi.

Mulțumesc mult pentru cărți, abia așteptăm să le citim...spun să le citim, deoarece 2 dintre ele sunt pentru domnișoara mea, Amira.





Tiger Lily este o carte Young Adult, pe care abia aștept să o citesc.



Noutăți puteți afla și de pe pagina de Facebook a Editurii Booklet.

Să le urăm, așadar, bun venit printre colaboratorii blogușorului nostru!

duminică, 6 martie 2016

Cartea secretă a Fridei Kahlo - F.G. Haghenbeck


" Să ai curaj să trăiești, că, de murit, oricine poate muri! "

            Frida Kahlo (6 iulie 1907 – 13 iulie 1954) este o pictoriță mexicancă faimoasă în întreaga lume pentru picturile în stil suprarealist, cu puternice influențe indigene, dar și pentru viața tumultoasă care este redată autobiografic în arta ei. În 17 septembrie 1925, Frida a avut un accident extrem de grav într-un autobuz, în urma căruia a suferit numeroase fracturi. Deși a reușit să se recupereze, durerile o vor însoți toată viața și îi vor modela arta.  Din cele 140 de lucrări de pictură, 55 sunt autoportrete, cu o simbolistică complexă, legată de suferințele sale fizice, dar și de mitologia mexicană. În 1938, artista a avut prima și singura galerie solo în Statele Unite ale Americii, la galeria Julien Levy. Apoi, la invitația lui André Breton, a mers în Franța în 1939 și a avut o expoziție la Paris. Cu această ocazie, Muzeul Luvru a cumpărat una din lucrările expuse, „Cadrul”(„The Frame”) – prima operă de artă realizată de un artist mexican în secolul al XX-lea cumpărată de celebrul muzeu. A fost căsătorită cu pictorul mexican Diego Rivera. Frida Kahlo a murit în 13 iulie 1954, la o săptămână după ce împlinise 47 de ani. Cu câteva zile înainte să se stingă din viață, notase în jurnal: „Sper ca plecarea să fie veselă, și să nu mă întorc niciodată.”

" În roman sunt îmbinate relatări din epocă, mărturii, fragmente de jurnal și indicii autobiografice din tablouri pentru a reda complicata existență a unei dintre cele mai cunoscute și controversate artiste din întreaga lume.
Relația Fridei Kahlo cu arta, cu viața și moartea, cu politica, precum și cu personaje marcante ale epocii ei ca Diego Riviera, Troțki, Heminway, Dalí sau Henry Miller se dezvăluie capitol după capitol.
Cartea Plantei de Mentă, un carnețel negru, cu rețete culinare după care se pregăteau ofrandele cu ocazia Zilei Morților, s-a descoperit cândva printre obiectele personale ale Fridei Kahlo. Inspirat de această mărturie emoționantă și de tablourile Fridei, H.G. Haghenbeck a început să reconstituie viața celebrei pictorițe. "



În Cartea secretă a Fridei Kahlo, autorul a îmbinat atât de bine ficțiunea cu realitățile istorice, încât nu știi unde începe una și unde se termină cealaltă. Citind cartea, am avut senzația că am călătorit în timp , descrierile fiind atât de vii încât îți e imposibil să nu le vezi aievea.

Frida a fost un copil însemnat, încă de mică, Cea de-a treia fiică din cele 4, Frida a crescut mai mult ca un băiat, a fost rebelă mereu, spre marea tristețe a mamei sale și spre bucuria tatălui.

" Ea a fost a treia dintre patru fete şi, spre nefericirea mândrei sale mame, cea mai puţin feminină. Nu la fel stăteau lucrurile şi pentru tatăl ei, Guillermo, emigrant german descendent dintr‑o familie de evrei şi unguri, care obişnuia să spună: „Frida este cea mai inteligentă fată a mea şi cea care seamănă cel mai mult cu mine.“ Fetiţa a crescut ca o fiinţă unică şi specială, ca un trifoi cu patru foi ascuns în mijlocul unui câmp întins. Nu te puteai aştepta la mai puţin din partea ei, rădăcinile ei erau oarecum exotice, iar povestea familiei, la fel ca povestea Mexicului, plină de durere şi de pământ. "

Bolnavă de poliomelită, la vârsta de 6 ani, Frida scapă cu viață, dar suferința ei abia începe: rămâne cu un handicap (un picior care nu i se mai dezvoltă). În adolescență, are un accident în urma căruia practic aproape că moare. Între viață și moarte, ea face un pact cu Moartea, să o mai lase să trăiască. Cerința îi va fi acceptată, însă va plăti cu vârf și îndesat fiecare zi pe care o va trăi în plus. Va avea o viață plină de suferință, lucru transpus în picturile ei.

După accident, singura alinare îi este pictatul și, mai apoi, desfrâul. Bisexualitatea și ateismul ei stârnesc multe controverse printre cunoscuți și ea este privită ca o excentrică. Se căsătorește cu Diego Rivera, un pictor renumit, cu 22 de ani mai în vârstă decât ea. Căsătoria lor este mereu la extreme. Nu pot trăi unul fără altul, dar nici împreună. Aventurile extraconjugale sunt la ordinea zilei, suferința mai mare cu fiecare zi.

Nu poate avea copii și asta o macină pe dinăuntru la fel de mult ca și toate celelalte probleme de sănătate, care o macină pe dinafară. Se refugiază, ca de obicei, în pictură, dar și în bucătărie, noua sa pasiune dobândită. De altfel, la sfârșitul fiecărui capitol, este câte o rețetă din caietul Fridei.

„Dintre toate locurile casei, bucătăria era inimă ce o făcea să palpite, transformând o clădire inertă într-o ființă vie. Mai mult decât o simplă locuință, Casa Albastră era sanctuarul, refugiul și altarul stăpânei sale. Casa Albastră era Frida. În ea strângea amintiri ale trecerii sale prin viață. Era un loc unde conviețuiau fără probleme portretele lui Lenin, Stalin, Mao Zedong cu catapetesme rustice ale Fecioarei de Guadalupe.” 


Prezentată din copilărie și până în ziua în care și-a încheiat socotelile cu Moartea, la 47 de ani, viața Fridei este tumultoasă, ca un tablou plin de culoare și de sentimente. Artistă, femeie, copil, zeiță  - sunt doar o parte din fețele Fridei.

Cartea m-a fascinat, destinul tragic al Fridei fiind bine pus în scenă de către autor. A apărut la Editura Nemira, în 2016 și o puteți achiziționa de aici.


vineri, 4 martie 2016

Colaborator nou - Editura Quantum Publishers




      Mărțișoare literare de la noul colaborator al blogului, Editura Quantum Publishers.

Bun venit printre colaboratorii mei! Sper să avem o colaborare cât mai frumoasă! Abia aștept să citesc cărțile, coperțile sunt tare frumoase.













Toate cărțile au reducere de 35%, până pe 8 martie. Noutăți puteți afla și de pe pagina lor de Facebook.

Pe care să o citesc prima? Le-ați citit?

joi, 3 martie 2016

Anotimpul îngerilor - Cynthia Harrod - Eagles




În ultima perioadă am citit destul de multe romane polițiste. Unele mai bune, altele mai puțin bune, unele care m-au ținut cu sufletul la gură, altele clișeice.

Din păcate, Anotimpul îngerilor face parte din categoria romanelor polițiste pline de clișee. Nu spun că nu a fost bun, departe de mine acest gând, doar că simțeam că sunt mereu cu un pas înaintea acțiunii, previzibile și tipice unei cărți polițiste.

Inspectorul Slider are de rezolvat un caz în aparență ușor. Un renumit critic muzical se sinucide chiar în baia unei televiziuni, înainte de a intra în direct. Este găsit cu beregata tăiată, totul indicând o sinucidere.

Însă, anii de experiență a lui Slider nu îi dau voie să accepte situația așa cum pare la prima vedere și anomaliile încep să apară. Cazul aparent simplu de rezolvat se transformă într-o crimă macabră, bine pusă în scenă.

Cu sute de oameni care se perindă prin zonă și sute de situații posibile, Slider va trebui să își pună mintea la contribuție, deoarece nu are nici o pistă viabilă.

Totul se complică și mai tare când apar și alți morți și toate indiciile duc spre detectivul Mills, un bun prieten al lui Slider.

Oare chiar el a comis crima sau i-a fost înscenată? Va reuși Slider să găsească la timp criminalul, înainte să mai moară și alți oameni?

Cartea mi-a fost oferită de PrintreCarti.ro, anticariat online cu mii de cărți din toate domeniile, la prețuri foarte mici.

marți, 1 martie 2016

Câștigători cărți romantice



La mulți ani de 1 Martie! Să aveți o primăvară minunată!

Ieri s-a incheiat concursul nostru care avea ca premii 2 Cărți Romantice. Vă mulțumesc pentru participare și vă aștept și la alte concursuri!

Ca să nu lungim vorba, a venit momentul să anunțăm cele 2 persoane care se vor bucura de mărțișoare speciale. :)



Felicitări, Adriana Ivan și yulyca. Aștept datele voastre printr-un mesaj privat, până la sfârșitul săptămânii. Prima care îmi trimite datele își poate alege cartea. :)