Amăgirea - Meredith Duran



Amăgirea este cea de-a doua carte din seria Reguli pentru Nesăbuiți, apărută în colecția Iubiri de poveste. Cartea o puteți câștiga la concursul care se desfășoară până la sfârșitul lunii.

Pe Olivia Holladay o știm din Anotimpul pasiunii. A lucrat ani întregi ca secretară pentru Elizabeth Cudderley, furând de la ea niște scrisori referitoare la ducele de Marwick și apoi dispărând fără urmă.

O fată simplă în aparență, Olivia are un secret care o face să fie mereu pe drumuri, să se ascundă, să își ia diferite nume. Oricât s-ar strădui, nu își poate ascunde educația, originile, chiar daca lucrează practic ca și servitoare pentru alții.

Acum, ea caută răzbunare. Aflând din scrisorile pe care le-a furat că ducele de Marwick are dosare despre toți inamicii lui, cei cu care l-a înșelat răposata lui soție, Olivia se angajează ca servitoare în casa acestuia, pentru a putea fura dosarul care ar putea-o ajuta să își recapete libertatea, să nu mai fie nevoită să se ascundă.

Dar misiunea ei nu va fi foarte ușoară. Ajunsă în casa lui Alistair, descoperă că acesta este izolat de lume, nu iese din camera lui și se comportă ca un tiran cu angajații lui. Problema cea mai mare este că dosarele sunt ținute în camera lui, deci va trebui să găsească o modalitate să îl scoată din bârlogul său, unde se ascunde de prea mult timp.

Va reuși ea oare ceea ce nu a reușit nimeni, de luni de zile? Va avea curajul să îl înfrunte, să îl facă să aibă încredere în ea, pentru ca mai apoi să îl trădeze? Va reuși să își recapete libertatea atât de mult dorită?

Mi-a plăcut cartea chiar mai mult decât prima din serie. Eram sigură că sub comportamentul tiranic a lui Alastair stă defapt un om minunat și sub hainele austere și comportamentul mult prea formal al Oliviei se ascunde o fată curajoasă și plină de pasiune.

Nu au lipsit replicile pline de umor, tachinările, suspansul, atracția. A fost o carte captivantă. :)

Amăgirea mi-a fost oferită de Cărți Romantice. Nu ezitați să vă înscrieți la concurs, pentru a ajunge în biblioteca voastră!

Etichete: , , , , ,