marți, 5 ianuarie 2016

Reduși la tăcere - Kristina Ohlsson



" Fără să știe că va muri curând, își susținu ultima conferință cu multă încredere și înflăcărare. Ziua de vineri fusese foarte plină, dar orele trecuseră repede. Publicul îl asculta cu atenție, un motiv în plus ca lui Jakob Ahlbin să-i crească inima de bucurie la vederea atâtor oameni care se arătau interesați de subiect. "


După ce am citit Nedoriți, care mi-a plăcut tare mult, ardeam de nerăbdare să citesc și Reduși la tăcere. Așteptarea a fost pe măsură, cartea a fost la fel de minunată ca și prima.

Stilul autoarei are ceva care te prinde, nu poți lăsa cartea din mână până nu o termini. Spre deosebire de alte romane polițiste, la care mă plictiseam, deoarece îmi dădeam seama destul de repede cine e făptașul, în romanele Kristinei Ohlsson, suspansul e la el acasă, până în ultima clipă. Sunt atât de multe întorsături de situație și atât de multe persoane implicate, încât e imposibil să prevezi sfârșitul.

Am stat până dimineață, doar pentru a afla cine i-a ucis pe Jakob și Marja Ahlbin, vicarul și soția sa. Implicarea lui Jakob în susținerea imigranților i-a adus mulți dușmani, așa că, ceea ce părea o sinucidere pentru toată lumea, le dă bătăi de cap lui Alex Recht și echipei sale.

Ei trebuie să descâlcească acest caz, aparent simplu, dar care se complică la fiecare pas. După ce Karolina, una din fiice, este declarată moartă în urma unei supradoze, cealaltă fiică, Johanna, nu este de găsit nicăieri.

Părerile prietenilor sunt împărțite, atât despre dependența Karolinei, cât și despre posibilitatea ca Jakob să își ucidă soția și apoi să se sinucidă. Dar dacă nu a fost sinucidere, atunci cine i-a omorât?

Înafară de moartea celor doi, mai apar câteva persoane moarte, aparent în accidente banale. Poliția însă găsește legături vagi între morți. Oare de ce sunt reduși la tăcere? Ce secret trebuie păzit cu sfințenie, încât merită atâtea sacrificii umane?

" Se uită la teancurile de rapoarte împrăștiate pe birou ca niște piese de puzzle amestecate. Un vicar care voia să facă totul în spiritul și litera legii, dar care practic își distrusese familia. Alte două fețe bisericești care, din cauza dificultăților financiare, nu mai aveau nimic sfânt în ele. Un polițist intrat atât de adânc în rahat încât e de mirare că nu zburase din sistem până acum. Și două surori care păreau să fi pierdut amândouă ceva în ajunul solstițiului de vară, în urmă cu cincisprezece ani. "

Cartea a apărut la Editura Univers și o puteți achiziționa de aici.

2 comentarii: