Îndrăgostirile - Javier Marias



Maria Dolz este o fată simplă, cu preocupări simple. Lucrează într-o editură și duce o existență monotonă, făcând zi de zi aceleași lucruri.

În fiecare zi își ia micul dejun în același loc, urmărind de ani de zile o pereche perfectă, din punctul ei de vedere. Faptul că îi vede pe Miguel și pe Luisa  zilnic îi ridică moralul și o ajută să facă față unei noi zile.

Totul se schimbă în ziua în care Miguel este omorât pe stradă, în plină zi, de către un om cu probleme mintale. Urmărește declinul Luisei și chiar ea însăși este atât de tulburată, încât nu reușeste să treacă peste moartea lui cu adevărat.

Se îndrăgostește de Javier Diaz - Varela, prietenul cel mai bun al lui Miguel și al Luisei. Intră într-o relație în care doar oferă, dar nu primește nimic în schimb. Javier este îndrăgostit până peste cap de Luisa, soția celui care a fost cel mai bun prieten al său. Aceasta nu are nici cea mai vagă idee, chinuindu-se cu greu să treacă peste șocul morții brutale a celui care i-a fost alături atâția ani.


" Când se îndrăgostește cineva sau, mai precis, când se îndrăgostește o femeie și pe deasupra, iubirea abia începe, iar sentimentul posedă farmecul revelației, este de obicei capabilă să se intereseze de orice chestiune care îl preocupă sau despre care îi vorbește cel pe care îl iubește. Noi, femeile, suntem în stare nu doar a ne preface ca să-i facem plăcere, sa-l cucerim sau sau să ne întărim locul fragil, ci și de a acorda atenție sinceră și de a ne lăsa molipsite cu adevărat de orice simte și transmite el, entuziasm, aversiune, simpatie, teamă, îngrijorare, chiar și obsesie. "

Maria află fără să vrea detalii șocante despre moartea lui Miguel, care o fac să se întrebe dacă a fost într-adevăr doar un cumplit accident sau ghinion, așa cum s-a concluzionat.

Chinuită de întrebări, Maria trebuie să ia cea mai bună decizie. O va face ea oare?

" Avem tendința de a ne dori ca nimeni să nu moară și nimic să nu se termine, din tot ce ne înconjoară și este obiceiul nostru drag, fără a ne da seama că obiceiurile ne dăinuie intacte tocmai pentru că ne sunt suprimate deodată, fără abatere și fără evoluție, fără să ne părăsească și fără să le părăsim."


Scriitura e ușoară, fluidă, chiar dacă autorul trateaza subiecte sensibile, filozofează pe marginea sentimentelor umane, a relațiilor, a trăirilor, a morții.

Personajele sunt complexe, nu atât de mult prin prisma acțiunilor, ci prin cea a gândirii lor. Mi-a plăcut că a intrat în gândurile fiecăruia dintre noi, ne regăsim cu toții în anumite idei și trăiri.

E o carte cu subiecte sensibile, care te prinde de la primele pagini.


Îndrăgostirile mi-a fost oferit de către Editura Univers, căreia îi mulțumesc.

Etichete: , , , ,