Cavalerul celor Șapte Regate - George R.R. Martin


Cu o sută de ani înainte de Urzeala Tronurilor, doi eroi neobisnuiți bântuiau prin Westeros...
Înainte de Tyrion Lannister și Podrick Payne, au fost Dunk si Egg. Sir Duncan cel Înalt, un calaver novice, dar curajoș își întrece rivalii cel puțin prin statură, dacă nu prin experiență. Alături de el se află varianta lui in miniatură, Egg, un băiat al cărui nume adevărat (ascuns de toți cei pe care-i întâlnesc) este Aegon Targaryen. Deși eroi mai neverosimili nu se găsesc în tot Westerosul, cei doi au in fața lor aventuri extraordinare, în mijlocul intrigilor regale, al răufăcătorilor și al celor înnebuniți după putere.
Acțiunea din cele trei nuvele care alcătuiesc Cavalerul celor Șapte Regate, adunate pentru prima oara într-un singur volum, are loc cu un secol înainte de evenimentele din Urzeala Tronurilor, în epoca în care dinastia Targaryenilor controlează Tronul de Fier. Încă mai trăiesc oameni care au văzut dragonii zburând deasupra orașelor distruse. Iar Westerosul e plin de comploturi regale, rivalități, dar și de eroi.

Vă vine sau nu să credeți, nu am citit Urzeala Tronurilor. Probabil că sunt printre puținii muritori care nu au citit celebra serie, însă nu m-a atras. Când a apărut Cavalerul celor Șapte Regate, am fost curioasă, pentru a ști daca să mă apuc de citit și Urzeala Tronurilor. Probabil că nu o voi face... 

Nu pot spune că mi-a displăcut cartea, dar nu prea m-a prins genul si modul de scriere a lui Martin. Subiectul a fost unul interesant: cavalerism, acte de eroism, diferențele dintre clasele sociale, vizibile în orice împrejurare, trecerea peste prejudecăți.

Dunk este un cavaler rătăcitor, obișnuit să colinde lumea. La un han, îl întâlnește pe Egg, un băiat de 10 ani, care îi devine scutier. Nimeni nu știe că Egg este defapt fiului cel mai mic al prințului Maekar, Aegon Targayen.

Cei doi au parte de aventuri palpitante împreună și reușesc să se pună în situații imposibile, uneori, din care nu mai vezi, ca și cititor, o cale de ieșire. Dar ei o găsesc, întotdeauna.

Avem parte de umor, replici sarcastice și personaje bine conturate. Nu te poți abține să nu îi îndrăgești pe cei doi eroi neobișnuiti. 

Cartea a apărut la Editura Nemira și o puteți achiziționa de aici.

Etichete: , , ,