Balanța puterii - Alina Marinescu #3 - Monica Ramirez

         

"De ce să cerem luna de pe cer când ne putem mulțumi doar cu stelele?"

Ai citit deja primele două volume ale seriei și ai impresia că nimic nu te mai poate surprinde? (Apropo de primele două volume, clătește-ți ochii cu părerile mele aici și aici!) Crezi că deja acțiunea intră pe un făgaș normal și poți citi liniștit fără să ai inima în gât? Crezi că ai avut parte de surprize destule și nu ai cum să mai fii șocat? Ei bine, crezi degeaba!

Avem parte de atâtea răsturnări de situație, de schimbări, de tensiuni, de dragoste și ură, de prietenie, de pasiune, de suspans, încât ne întrebăm până unde merge imaginația și talentul Monicăi. Știm că până departe, așa că, mă întreb și eu: Ce ne așteaptă în celelalte volume?


În Balanța Puterii, acțiunea se desfașoară la 7 ani după evenimentul nefericit din viața Alinei (moartea lui Alex). Pe Alina am găsit-o matură, încercată de viață, încă suferind de pe urma tuturor evenimentelor din viața ei.

În acest volum, mi s-a părut mult mai dezvoltată partea de acțiune. Nimerim în centrul evenimentelor și al trădărilor, avem parte de intrigi, personaje bune și rele, dezamăgiri și eșecuri, succese și fericire. Simțim că noi suntem cei care luptă, care suferă, care iubesc...

ELITE are o nouă țintă: teroriștii celulei Al-Qaeda. Însă, nu e atât de ușor ca la misiunile de până acum, deoarece sunt trădați de cineva din interior și agenții mor pe capete.

Printre crime și trădări, Alina își găsește dragostea cu adevărat, în Marius, un agent CIA, care inițial o trădează (la fel cum a făcut-o și Alex). Însă, diferențele apar și amândoi se implică trup și suflet în relație, chiar dacă știu dinainte că le va fi greu.

Nu lipsesc nici suprizele, Alina descoperind că Alex nu e atât de mort precum crede ea, ci doar a fost mințită, ca de obicei.

Ritmul cărții e unul alert, apar multe personaje noi, trebuie să citești cu toată atenția de care dispui și te poți transpune cu ușurință în acțiunea cărții. 

Abia aștept să pătrund din nou în lumea Alinei, în următorul volum.

Cartea este volumul 3 din Seria Alina Marinescu și o puteți achiziționa de aici. Mulțumesc, Monica și Librex!







Etichete: , , , , ,