Identități secrete - Alina Marinescu #2 - Monica Ramirez


Abia am terminat de citit cartea și, pur și simplu, nu îmi găsesc cuvintele. Nu știu cum ar trebui să reacționez, ce ar trebui să spun, pentru că oricum nu ar fi de ajuns. Dacă prima carte mi-a plăcut, pe asta am devorat-o, pur și simplu.

M-a plimbat prin toate sentimentele posibile și am rămas așa cu un gol în suflet și parcă nu îmi vine să cred cum s-a terminat.

Alex și Alina își continuă aventura la ELITE și cartea e plină de acțiune, de misiuni riscante, de sânge, moarte, succese și eșecuri. Am stat cu sufletul la gură la fiecare misiune, mi-a fost frică pentru viața lor și m-am bucurat pentru fiecare succes.

În Identități secrete, descoperim o altă față a lui Alex. Observăm bărbatul sensibil, care face orice să o protejeze pe Alina, pe care o iubește din ce în ce mai mult. Alina, în schimb, se transformă într-o persoană închisă în ea, semănând din ce în ce mai mult cu vechiul Alex.

Relația lor e, așa cum ne-am obișnuit, cu urcușuri și coborâșuri. Se atrag, se resping, se împacă și se despart, dar nu pot trăi unul fără altul.

Când află că Alex a avut de ales între a îi acorda libertatea și a o recruta la ELITE, Alina se simte din nou trădată și hotărăște să îl părăsească. Este transferată la Paris, unde începe o nouă viață, fără Alex, și chiar și o nouă relație, cu Robert, profesorul ei de filozofie. Însă, sufletul ei îi aparține lui Alex și nici el nu poate trăi fără ea, așa că, după 6 luni, și el se transferă.

Robert moare de cancer și Alina își dă seama că îi aparține lui Alex și el ei, așa că hotărăște să ia lucrurile cum sunt și să se mulțumească cu puținul care i se oferă.

Avem parte și de personaje noi. Ford este un vechi prieten de-a lui Alex, pe care l-am îndrăgit mult, pentru susținerea lui, atât pentru Alex, cât și pentru Alina. Vallis este noul îndrumător al Alinei, la Paris. Mi-a plăcut de el și mi-a părut rău, în același timp, deoarece o iubește sincer pe Alina, deși știe că nu are nicio șansă. O susține și încearcă să o ajute.

De sfârșit nici nu știu ce să zic. Am rămas cu gura căscată și cu un gol mare în suflet. Îmi venea să mai citesc odată, doar să fiu sigură că nu am înțeles greșit. Dacă sunteți mai sensibili, pregătiți-vă șervețelele, pentru că sunt niște emoții greu de stăpânit!

Nota mea este 10. Dacă aș putea, aș da chiar mai mult. Mulțumesc, Monica și Librex, pentru o lectură de excepție! 

Identități secrete este al doilea volum al seriei Alina Marinescu. O puteți achiziționa de aici.


Etichete: , , , , , ,