vineri, 24 noiembrie 2017

Ne jucăm cu Share&Play, chiar de suntem măricei


E atât de urât afară, încât nici măcar nu avem curaj să ne uităm pe geam. Frig, ploaie, întuneric. O zi de toamnă cu toane, cum nu a mai fost de mult timp. Ni s-a dus tot cheful de ieșit, așa cum plănuisem. Dar, ce mâncăm? Nu am gătit nimic, convinsă fiind că vom merge în oraș.

- Hai să comandăm mâncare chinezească!, vine Andreea cu soluția.

Sorin deja strâmbă din nas și știu sigur că se gândește la furnici, broaște și alte vietăți de care nu s-ar atinge.

- Da! Am mâncat săptămâna trecută un pui demențial, de la Wu Xing, îi vine Corneliu Andreei în ajutor.

Dacă nu se contrazic, înseamnă că e chiar bună mâncarea.

Comandăm legume picante, pui, vită, orez. Vrem să încercăm de toate. Comanda ajunge relativ repede și înfulecăm pe săturate.

Cele 12 cutii goale stau pe masă sfidătoare, parcă provocându-ne la joacă.

- Am o idee!

- Aoleu! Iar are Cătălina idei.

Un râs general mai animă atmosfera, puțin mohorâtă, de la vreme.

- Hai să facem un robot. Când eram mică, tata îmi făcea roboței din pachete de țigări. Hai să facem unul din cutii!

Toți se uită la mine ca și cum aș fi sărită de pe fix, dar nu dau înapoi de la provocare.

Cutiile se aliniază, una câte una, dând viață unui roboțel drăguț. Bețișoarele cu care am mâncat sunt folosite ca și susținere. Îi mai cade din când în când capul sau câte o mână, lucru care stârnește noi și noi hohote de râs. Până la urmă, ideea mea a fost bună.

După ce roboțelul a fost lăsat cuminte pe masă, Sorin vine și îi face o poză, maxim de încântat. Mă uit ciudat la el, știind că nu prea e cu pozele.

- Am găsit un concurs super fain pe WU XING. Au o promoție care se numește Share and Play. Trebuie să faci o comandă în grup, ceea ce noi am făcut deja, apoi să te joci cu imaginația și cutiile. Îți alegi una din provocările săptămânale, pozezi capodopera și poți câștiga premii săptămânale sau marele premiu, un smartphone Huawei P10Lite. De unde ai știut că robotul e una din provocări?

- Nu am știut! Doar s-a nimerit să am o idee genială, ca întotdeauna!

Am terminat seara în hohote de râs, sătui și fericiți ca niște copii. Am adormit cu gândul la roboți, avioane și alte minunății pe care le-am putea construi. La un moment dat, din somnul profund mă trezește un zgomot din bucătărie. Gândindu-mă că poate e Andreea, în căutare de ceva dulce, îmi pun papucii în picioare, pregătită de o mică bârfă, în fața unui castron cu dulciuri. 

În fața frigiderului, era nimeni altul decât roboțelul nostru, care căuta de zor. În uimirea mea, am scos un țipăt, care l-a făcut să tresară și să se dea speriat înapoi. S-a uitat spre mine cu ochii săi goi și m-a întrebat:

- Bă, dar în frigiderul ăsta chiar nu aveți nimic de mâncare?


Nu uitați! Până pe 15.12, și voi puteți câștiga unul din premiile săptămânale sau marele premiu, un smartphone Huawei P10Lite, dacă faceți o comandă în grup și acceptați una din cele 4 provocări săptămânale de pe Share&Play!

Articol scris pentru proba numărul 24 a competiției Superblog2017.

joi, 23 noiembrie 2017

Prizonier - Gabriela Cristoiu - Recenzie


"Lăsăm o parte din noi în fiecare om pe care l-am întâlnit.

Suntem un pic din fiecare om pe care l-am posedat sau l-am iubit.

Suntem tot ce am sărutat, tot ce am iubit, tot ce am cunoscut, tot ce am atins. O parte din toate destinele care ne-au căzut la picioare sau care ne-au ridicat la înălțimea spiritului lor."


Se spune că dragostea e un sentiment înălțător. Dar, ce te faci când dragostea e ucigătoare, bolnavă, irațională?

Prizonier e o carte care ne arată o altă față a dragostei: cea care te aduce în pragul nebuniei, care îți distruge și ultima urmă de umanitate.

Maria este o femeie trecută de vârsta a doua. Asta nu o împiedică să ducă o viață nu doar excentrică, ci de-a dreptul șocantă. Sex, băutură, lux, ritualuri bizare, orgii... asta e viața ei și a iubitului ei Pavlov. Nu își mai știe identitatea sexuală, nu se mai recunoaște. Toată această nebunie o distruge, puțin câte puțin. 

Când se internează, speră că această detoxifiere prin care va trece o va vindeca, o va face să se regăsească pe ea, cea de dinainte. Însă, îl cunoaște pe Dimitri, un bărbat țintuit la pat, de boală, care trezește în ea pasiuni nebănuite, atât de mari încât îl va răpi și îl va ține încuiat într-o cușcă, pentru a fi sclavul dorințelor ei sexuale. Totul din dragoste, bineînțeles...

Mulțumesc, Editura TracusArte! Puteți achiziționa cartea de aici.

miercuri, 22 noiembrie 2017

Viață cu aromă de cafea


Mirosul de cafea pătrunde până la mine și mă trezește din somn. Cred că Sorin a vrut să îmi facă o surpriză, înainte să plece la muncă. De obicei, trebuie să merg împleticindu-mă până la bucătărie și să îmi fac singură cafeaua. Fără ea, nu mă pot trezi. 

Pe față îmi apare un zâmbet uriaș, gândul la cana de cafea aburindă făcându-mă să sar din pat. Îl strig pe Sorin, niciun răspuns. O fi la baie. Merg la bucătărie, unde mă așteaptă cafeaua… pe lângă ibric, pe aragaz, pe jos, numai unde trebuie nu. Nici urmă de Sorin. Nu pot să cred! A lăsat cafeaua pe foc și a plecat. Nervoasă, pun mâna pe telefon și îl sun.

- Vaaai, cafeaua!



Asta îmi amintește că ne-am cunoscut la o cafea… virtuală. Lucram la aceeași firmă, în orașe diferite. În fiecare dimineață, serveam cafeaua la birou și ne puneam la curent cu ultimele noutăți. Am devenit prieteni buni și de aici a mai fost nevoie de un pas. 

Când ne-am întâlnit față în față mi-a adus cadou o pungă de cafea boabe. A zis că nu se pricepe la cadouri (și chiar așa e, mi-a dovedit-o de multe ori), dar știe sigur că îmi place să beau cafea. Puteam să nu mă las cucerită? N-aveam cum.

cafea

Multe cafele ne-au fost martori de atunci: cafeaua de dimineață, fără de care nu funcționez; cafeaua din week-end, cu aromă de veselie și relaxare; cafeaua din termos, care ne ținea treji pe drumurile lungi; cafeaua pe care era să o vărs când m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui; cafeaua de pe munte, în rochie de mireasă și teniși; prima cafea băută în apartamentul nostru; cafeaua din maternitate, pe care mi-o aducea dimineața, pe furiș.

Mirosul cafelei vărsate m-a făcut să rememorez toate momentele frumoase. Aproape că l-am iertat că a uitat să oprească și aragazul. Aproape...



Am coborât și mi-am cumpărat o cafea de jos, ca să am spor să fac față unei zile dezastruoase. Ziua a trecut pe nesimțite, la fel cum trec toate atunci când ai copii. A intrat pe ușă ca un taifun, cu un zâmbet până la urechi, cam nepotrivit în contextul actual, după părerea mea.

- Iubita, am un cadou pentru tine!

- Ca să te iert pentru dimineață?

- Mai ales pentru asta! Hai, desfă cutia!

 Oare mi-o fi luat iar vreo eșarfă urâtă? Te rog, Doamne! Nu mai suport încă una. Totuși, cutia e mare, poate am noroc și scap.

Desfac ambalajul cu teamă și... surprizăăăă! Înăuntru e un expressor și multe, multe monodoze de cafea. Waw! Ăsta da cadou!

- Hmmm! Pentru cine e cadoul ăsta, de fapt? Pentru mine sau pentru tine?

- Iubita mea, păi nu suntem noi un întreg? E pentru amândoi!  Mă ierți?

- Bineînțeles! După ce cureți bucătăria!


Articol scris (după multe cafele băute) pentru proba numărul 23 a competiției Superblog2017.

P. S. Pozele sunt din arhiva personală.




luni, 20 noiembrie 2017

Hai să Triumfăm cu Farmec


Vin Sărbătorile. Orașul este împodobit cu lumini colorate, magazinele sunt pline până la refuz de jucării și ornamente, care așteaptă cuminți să fie cumpărate. În aer se poate simți mirosul de cozonaci, chifteluțe și turtă dulce. 

Pe la ferestre, câte o gospodină șterge cu sârg un geam. Un bărbat bate covoare în parcarea din spatele blocului, înjurând în barbă, neînțelegând de ce trebuie să participe la curățenia generală, de fiecare Paște și Crăciun.

Noi suntem în al nouălea cer. În sfârșit, am închiriat un apartament. Credeam că vom face sărbătorile pe străzile Timișoarei. Nu că nu ar fi un oraș frumos, dar prefer să dorm într-un pat. 

Ne întâlnim cu proprietarul, îi dăm o sumă muuuult prea mare de bani și ne înmânează cheile. Ne spune că a făcut el curățenie, așa că suntem fericiți. Trebuie doar să dezinfectăm puțin și gata.

În aparență, locul e curat. Măcar cu aspiratorul tot a dat. După ce pleacă, intrăm în bucătărie. Ridic capacul aragazului, să fac o cafea și mă lipesc de el, la propriu. Are atâta grăsime pe el, încât te lipești. 

Doamne, Dumnezeule! Unde e Triumf-ul mamei?



Odată ce am deschis cutia Pandorei, descopăr tot ce e mai rău. Sertarele de sus ale mobilei nici măcar nu se deschid, de murdare și încleiate ce sunt. Câțiva gândaci se plimba nestingheriți prin dulapurile pline cu vase murdare. Frigiderul e plin de pete de lapte și ketchup. Faianța pare ok, însă îmi e frică de ce poate ascunde.

Ieșim din bucătărie, oripilați, și ajungem în sufragerie. Sub covor, e o mizerie de nedescris. În dulapuri, la fel. Canapeaua are o pată uriașă, care era acoperită cu două perne mari. Sătulă deja, mă duc la baie să mă spăl pe mâini. Dau drumul la apă, care rămâne în chiuvetă, minute întregi.

O, vai! În ce ne-am băgat?

La cumpărături cu noi! Se pare că avem nevoie de niște experți în curățenie, care curăță rapid. Și noi care credeam că scăpăm de curățenia generală de sărbători.

Știu sigur că Triumf și Nufăr mă vor ajuta, așa că îmi umplu căruciorul cu aceste produse. Avem Triumf aragaz, cuptoare, bucătărie, Nufăr dezinfectant, pentru desfundat țevile, pentru praf...

 Nu ne lipsește nimic, poate doar cheful de treabă. Produsele știu sigur că sunt eficiente, măcar asta mă consolează. Plus că știu câteva trucuri de la mama, care mă vor ajuta.


Ajungem acasă, turnăm detartrant în băi și Nufăr pentru desfundat țevile în chiuvete. Între timp, ne apucăm de bucătărie, unde pare să fie cea mai multă treabă de făcut. După ce spăl aragazul de TREI ori cu Triumf, aproape că nu mă mai lipesc. Sorin s-a ocupat de dulapuri și trecem amândoi la faianță. 

Surprizăăăăă! Faianța nu e maronie, ci albă. I-am descoperit adevărata culoare. Yeeeey!

Spălăm vasele, dezinfectăm blatul și masa și trecem la frigider. După ce îl curățăm bine, îl clătesc cu apă și oțet, pentru a îndepărta orice miros ar mai fi fost.

Aspirăm, spălăm podele, ștergem praful. Pata de pe canapea dispare ușor, după ce am înecat-o cu Nufăr pentru scos pete. La geamuri merge relativ ușor, în afară de cele de la bucătărie, pe care trebuie să le radem întâi de grăsime, cu cuțitul. Pulverizăm cu multă soluție de spălat geamuri și apoi ștergem cu un ziar mototolit, pentru a rămâne fără pete și strălucitoare.

După o zi întreagă de muncă, întreaga casă strălucește de curățenie. Noi suntem frânți de oboseală, dar fericiți că nu ne-a prins Crăciunul cu geamurile nespălate și faianța de altă culoare. Noroc de produsele astea de la Farmec, care fac curățenia mai ușoară, că altfel Anul Nou ne prindea.

Mâine e ziua de cozonaci…


Articol scris pentru proba 22 a competiției Superblog2017. 

duminică, 19 noiembrie 2017

Rochița lui Bill - Anne Fine - Amira


Cum o fi să fii băiat și să te trezești fetită?

Aflați, citind Rochița lui Bill, de Anne Fine.

Mulțumim, Libris!

Vizionare plăcută!
                      

Cu capul în nori și salariile în Cloud


Ora 12 a sosit
Salarii tot n-am primit.

- Șefaaaa, unde-s banii noștri?

- În Cloud

Adică, iar a fost cu capul în nori și a uitat să facă transferul banilor. Oare când ne vom primi și noi banii la timp?

Cum adică în nori, șefa?

- A zis cineva ceva de nori? Sunt în Cloud, noua platformă salarii. În cinci minute o să aveți banii în conturi.

Aham, să i-o zică lu’ Mutu pe asta! Că doar banii aia zboară.

Eu trebuie să ajung la o ședință, vă rog să aveți grijă să vă ocupați de ce v-am spus!

- Șefaaa… dar banii noștri?

- Nu v-am spus că intră în cinci minute? E plata programată.

Cu asta ne-a lăsat cu gura căscată și a plecat. Clar, iar ne vin banii cu întârziere. Nu știu ce plăți programate a visat ea, dar sigur conturile noastre vor fi goale și peste cinci minute.

De ciudă, îmi iau o altă pauză de cafea. Nu mai am chef să beau cafea, dar nici să muncesc. Aleg cafeaua. Lângă mine, telefonul bâzâie. Am primit un mesaj.

*Suma de 2500 de lei a fost creditată în contul dumneavoastră.

Whaaaat the… a avut dreptate. Avem salarii. Ce minunăție a făcut?

Peste o oră, când se întoarce șefa, ne găsește veseli și cu spor la muncit. Când ai ceva în cont, parcă altfel îți vine cheful.

- Șefa, care e treaba cu Cloud-ul ăsta?

 Eram sigură că veți fi curioși. E o nouă inovație, care îmi va ușura mult munca,

Mda, de parcă se și spetește muncind.

Super, șefa! Cum funcționează?

- Păi, îl programez să facă plățile în locul meu. Bag pontajul acolo, și el calculează singur câți bani trebuie să primiți.

Slavă Domnului, poate un soft știe să calculeze. Așa vom primi și noi salariile corect.

Tot acolo depun și declarația D112 și plătesc contribuții CAS.

Wow, acum mă pot duce la doctor fără emoții că a uitat să plătească iar contribuția.

Pare foarte util, șefa! Mă bucur că vă ușurează munca.

Oare pentru suflatul în ceafă ar trebui să ia sporuri?

-  Calculează și orele suplimentare, șefa?

- Da, e legat în rețea și urmărește programul fiecăruia dintre voi. La sfârșitul zilei, pontajul e transformat în salariu. O să primiți fiecare un utilizator și o parolă și puteți vedea câți bani ați câștigat în ziua respectivă.

Tocmai o văd cu alți ochi pe șefa noastră. Azi, pare aproape de treabă.

 Super, de mâine voi sta peste program. Azi, am niște bani de cheltuit.


*Articol scris pentru provocarea pentru bloggeri de pe H2RO.


O poveste cu lumină în suflet




Un bec vintage luminează timid într-un colț al încăperii. Lumina sa gălbuie, plăpândă aruncă umbre ciudate pe pereții de un alb strălucitor.  Printre ele, umbrele noastre dansează, îmbătate de iubire și vin roșu. Ne ținem de mână și le urmărim fascinați, cum se resping și se atrag și cum devin un întreg. Așa ca noi, iubite.

 A fost o perioadă în care eram eu și erai tu. Acum suntem doar noi. Ne savurăm mâncarea delicioasă și ne sorbim din priviri. Suntem beți înainte să bem și sătui înainte să mâncăm. 

Oare casa noastră iubește și ea? Tot ce știu e că ne reprezintă. E micuță, să nu ne pierdem în ea, să fim mereu aproape unul de celălalt. Pereții sunt albi, să ne urmărim umbrele mai ușor pe ei. Fotoliul din colt e mare, atât de mare încât să încăpem amândoi în el. De asta și avem doar unul.

 Avem măsuțe mici, din lemn, pe care există mereu flori proaspete. Avem biblioteci pline de cărți citite din nou și din nou și corpuri de iluminat vintage, care ne creează atmosfera de poveste. 

Dar, nu poveștile pe care le citim la gura sobei, în serile reci de iarnă, ci poveștile pe care le creăm, iubite! Chiar și acum, facem parte dintr-o poveste. O poveste cu vin și muzică bună, cu lumini difuze și mâncare savuroasă, cu umbre înlănțuite și lumini în suflet. Povestea noastră! 

Nu-i așa că și tu vrei ca povestea noastră să fie cu sfârșit fericit? Să îmbătrânim împreună, ținându-ne de mână? Să nu lăsăm lumina din sufletele noastre să se stingă? 

Atunci când umbrele noastre gârbovite vor dansa pe pereții camerei, gălbui de vreme și cu poveștile lor, să mai aprindem o lumină. Pe cea a becului vintage din colț și pe cea din sufletul nostru. 

Pentru că noi, iubite, avem un singur suflet! 


Articol participant la campania Savelectro, de pe Blogawards.